Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională

Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare.

796 afișări
Imaginea articolului Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională

Varujan Vosganian (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Vosganian scrie, pe blog, că dacă Guvernul ar fi numărat până la zece înainte de a emite OUG 15/2012 , nu s-ar fi trezit în situaţia de a debuta atât de timpuriu cu "palmaresul" actelor socotite drept neconstituţionale.

"Întâi de toate, am promis că nu mai dăm ordonanţe de urgenţă. În al doilea rând, cei care l-au sfătuit pe primul ministru că se poate să ia banii primăriilor, pentru că şi cei dinaintea noastră au făcut-o, l-au sfătuit greşit. Cei de dinainte, când au luat banii, au făcut-o după ce anul bugetar se încheiase, nu în timpul exerciţiului bugetar. E drept că puteau să lase primăriilor banii, nu aprob această măsură, mai ales că banii aceia daţi în 2008 aveau cam aceleaşi destinaţii, acoperirea datoriilor şi investiţiile. Dar, dacă voiau – şi, din păcate, au vrut-o – puteau lua banii necheltuiţi până la 31 decembrie 2008. Nu e cazul HG 255/2012 care nu avea nici un termen de decădere, deci era valabilă până la sfârşitul exerciţiului bugetar curent", scrie Vosganian, pe blog.

Potrivit lui Vosganian, o eroare nu poate fi îndreptată printr-o altă eroare. "Dacă facem ca ei, riscăm să ajungem ca ei. Noi trebuie să fim diferiţi, mai ales că vin nişte alegeri parlamentare la care vom cere românilor să voteze altceva decât ce au avut în ultimii trei ani. Iar acel altceva ne obligă să ne dezbărăm de încrâncenare şi să ne înţelepţim", se mai arată în postarea lui Vosganian.

În replică, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian nu ştie ce a decis CC referitor la OUG privind banii de către primării, ci a citit doar în ziare, preşedintele PSD sfătuindu-l pe liberal să se informeze de la sursa oficială, pentru că altfel face greşeli.

"Cred că domnia sa nu ştie ce a decis Curtea, a citit doar în ziare. Curtea a decis că acea Ordonanţă este constituţională şi că, într-adevăr, nu putem să luăm banii înapoi, banii deja cheltuiţi, ceea ce am spus din prima zi. E bine să te informezi de la sursa oficială, că altfel faci greşeli", a spus Ponta.

Curtea Constituţională a decis, joi, că este neconstituţional textul din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 15, din 8 mai 2012, referitor la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi acordate unităţilor administrativ teritoriale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici