"Boagiu a cerut verificarea licitaţiilor lui Berceanu"

Cele mai mari nereguli în organizarea licitaţiilor se înregistrează la spitale, care derulează fonduri de zeci de milioane de euro, spune Cristina Trăilă, şefa Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Cea mai mare amendă a fost dată tot unui spital, Alexandru Obregia din Bucureşti, dar ANRMAP are doar 16 agenţi constatatori pe o piaţă în care 13 mii de instituţii publice derulează licitaţii pentru contracte de 19 miliarde de euro.

5 afișări
Imaginea articolului "Boagiu a cerut verificarea licitaţiilor lui Berceanu"

"Boagiu a cerut verificarea licitaţiilor lui Berceanu"

Nereguli multe şi mari se înregistrează şi la primării sau ministere, dar sunt greu de depistat, explică Trăilă, care a constatat că "o mână spală pe alta" fiindcă nici primarii, nici miniştrii nu-şi reclamă predecesorii. Şefa ANRMAP anunţă însă o breşă în acest sistem închis: Anca Boagiu a cerut justiţiei să cerceteze ce s-a întâmplat în perioada predecesorului ei, Radu Berceanu. Şpăgile ajungeau până la 2 la sută din contracte, spune preşedinta ANRMAP, care crede că acum lucrurile s-au mai schimbat, fiindcă politicul nu mai are aceeaşi influenţă în zona licitaţiilor.

Citeste toata stirea pe www.romanialibera.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici