Miliardarii, recesiunea şi vânătoarea - Soluţia Porsche anticriză

Domeniul Balc, 18 ianuarie 2008. Pauza partidei de vânătoare organizată de Ion Ţiriac. O ţuică fiartă şi-o răcitură, un minut de odihnă, dezmorţirea oaselor. Doi dintre greii economiei europene ne-au vorbit despre recesiune şi despre ieşirea din criză. Wolfgang Porsche e preşedintele companiei fondate de bunicul său. Klaus Mangold, fost preşedinte al Daimler Crysler, negociator al relaţiilor economice între UE şi Rusia.

1 afișare
Imaginea articolului Miliardarii, recesiunea şi vânătoarea - Soluţia Porsche anticriză

Miliardarii, recesiunea şi vânătoarea - Soluţia Porsche anticriză

"Este una dintre cele mai mari crize, poate cea mai acută după cea din anii ’30 ai secolului trecut. Primul lucru care trebuie să îl facă fabricanţii de automobile este să reducă producţia, pentru că nu poţi face previziuni clare despre câte maşini vei vinde în acest an şi nici în anul viitor. Este o criză de mari proporţii care a cuprins întreaga lume, prima de acest fel pentru industria auto, care a lovit nu doar Statele Unite şi Uniunea Europeană ci şi Asia, Rusia şi chiar Japonia. Trebuie redusă producţia iar planificarea trebuie făcută cu paşi mici. Până acum ne uitam la cifre pe un an sau pe cinci ani, acum trebuie să fii atent ce produci, ce consumi şi ce vinzi în fiecare săptămână", a declarat Porsche.

Citeste toata stirea pe www.jurnalul.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici