Producătorii de alimente au început războiul psihologic al scumpirilor

Creşterea preţurilor la produ­sele alimentare de bază este unul dintre subiectele de dezbatere din aceste zile. Asociaţiile de producători au lansat pentru toamnă procente ameţitoare: pâinea s-ar putea scumpi cu 50%, uleiul cu 10-15%, legumele şi fructele cu 30% până la 50% la fel ca şi ouăle sau conservele, iar laptele şi produsele derivate din lapte vor avea preţuri majorate cu 10-15%. Chiar ieri, Patronatul Zahărului a anunţat o majorare de 10-15% „din toamna acestui an”. Pentru a nu se lăsa mai prejos, şi companiile din domeniul energiei şi al gazelor naturale au lăsat să se înţeleagă că tarifele ar putea creşte într-o bună zi, chiar dacă asta va fi în trimestrul IV.

2 afișări
Imaginea articolului Producătorii de alimente au început războiul psihologic al scumpirilor

Producătorii de alimente au început războiul psihologic al scumpirilor

În realitate însă, nici una dintre asociaţiile care au lansat zvonuri de scumpire nu au comunicat vreo dată de la care ar urma să aibă loc aceste modificări sau calculaţii de preţuri. Iniţial, patronatele au încercat prin astfel de ameninţări să obţină reduceri de taxe de la guvernanţi, în special diminuarea TVA. Pentru a forţa lucrurile, chiar au operat unele majorări,  precum cele de la pâine, care pe alocuri au ajuns la 10-15%.  „Această campanie de scumpire a preţurilor este una furibundă. Deocamdată, aceste preţuri sunt pe hârtie. Preţul mărfurilor alimentare se formează ca intersecţie între cerere şi ofertă. Oferta unui produs alimentar se formează din producţia internă – export + import.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici