România împrumută 660 de euro pe secundă

În timp ce membrii camerelor reunite ale Parlamentului au ascultat, luni, discursul lui Traian Băsescu, statul român s-a îndatorat cu încă 2,4 milioane de euro la bănci. Şedinţa, în care preşedintele a atras atenţia, printre altele, asupra pericolului unei datorii publice prea mari, a durat aproximativ o oră, un minut şi 20 de secunde.

3 afișări
Imaginea articolului România împrumută 660 de euro pe secundă

România împrumută 660 de euro pe secundă (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

În primele şase luni ale acestui an, statul, prin ministerul Finanţelor Publice, a împrumutat nu mai puţin de 45 de miliarde de lei, respectiv 10,7 miliarde de euro, calculat la un curs de 4,2 lei pentru un euro.

Statul împrumută 660 de euro pe secundă

În medie, statul român s-a îndatorat în fiecare secundă din prima jumătate a acestui an cu încă 660 euro, conform calculelor gândul pe baza datelor furnizate de către ING. În 2010, ritmul mediu de îndatorare al statului a fost de 420 de euro.

Astfel, în primele şase luni statul a împrumutat peste şapte miliarde de euro prin titluri în lei, de pe piaţa locală, circa 2,4 miliarde de euro prin titluri în valută (euro) şi a primit încă 1,2 miliarde de euro de la Comisia Europeană, în baza acordului de 20 de miliarde de euro care s-a încheiat la începutul anului.

Spre comparaţie, SUA împrumută 31.500 de euro pe secundă, conform calculelor unui editorialist BBC.

Citeşte mai multe despre împrumuturile României pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici