Severin e în cărţi pentru Externele UE

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că europarlamentarul social-democrat are şanse reale să fie desemnat Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă, funcţie creată prin Tratatul de la Lisabona şi echivalentă unui ministru de externe al UE, al treilea om în ierarhia Uniunii.

7 afișări
Imaginea articolului Severin e în cărţi pentru Externele UE

Severin e în cărţi pentru Externele UE

Negocierile familiilor politice europene au condus la concluzia că, în interesul echilibrului politic la conducerea UE, postul de Înalt Reprezentant să revină unui candidat al familiei socialiste şi social-democrate europene. Din consultările informale care au avut loc până în acest moment, a rezultat o listă scurtă de potenţiali candidaţi, listă care include şi numele românului Adrian Severin, vicepreşedinte pentru politică externă şi securitate al grupului socialiştilor şi democraţilor din PE (...) , a punctat Geoană, cerând autorităţilor de la Bucureşti să declanşeze lobby în favoarea social-democratului român.

Citeste toata stirea pe www.azi.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici