Fumatul sau vapatul ar putea creşte riscul de complicaţii pentru cei infectaţi cu coronavirus

Deşi nu există multe studii despre legătura dintre fumat sau vapat şi coronavirus, aceste obiceiuri nocive pot duce la inflamarea plămânilor şi la scăderea imunităţii.

2199 afișări
Imaginea articolului Fumatul sau vapatul ar putea creşte riscul de complicaţii pentru cei infectaţi cu coronavirus

Fumatul sau vapatul ar putea creşte riscul de complicaţii pentru cei infectaţi cu coronavirus

Cei care fumează ţigări normale sau electronice pot fi mai vulnerabili la o infecţie cu noul coronavirus, spun unii experţi, potrivit Scientific American.
 
Chiar dacă nu au fost făcute multe studii în cazul vapării, există multe dovezi care sugerează că fumatul scade imunitatea plămânilor şi declanşează inflamaţii. Despre efectele vapatului, cercetările prelimiare sugerează că acestea dăunează în aceeaşi măsură ca ţigările.
 
Atât fumătorii tradiţionali, cât şi cei care consumă ţigări electronice au riscul de dezvolta boli pulmonare cronice, care au fost asociate cu cazuri mai severe de Covid-19.
 
Oamenii de ştiinţă spun, astfel, că există motive pentru a presupune că fumatul – şi posibil vapatul – ar putea creşte riscul de o infecţie cu coronavirus, care ar putea fi deveni serioasă.
 
„Toate aceste dovezi mă fac să cred că vom avea cazuri mai serioase – mai ales în cazul celor care fumează ţigări sau vapează”, a spus Melodi Pirzada, media pneumolog în Long Island, care nu a tratat până acum persoane infectate cu noul coronavirus.
 
„Atunci când fumezi sau vapezi - ori ai fumat în trecut- , căile respiratorii, mecanismul de apărare al plămânilor – totul se schimbă”, a adăugat medicul.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici