Oficial OMS: Veţi avea mâinile pătate de sânge dacă renunţaţi la lupta împotriva COVID

„Veţi avea mâinile pătate de sânge dacă renunţaţi la lupta împotriva COVID", avertizează naţiunile bogate un oficial OMS.

1342 afișări
Imaginea articolului Oficial OMS: Veţi avea mâinile pătate de sânge dacă renunţaţi la lupta împotriva COVID

Dacă naţiunile bogate consideră că pandemia s-a încheiat, ar trebui să ajute ţările sărace, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Consilierul principal al OMS, Bruce Aylward, a avertizat că naţiunile mai bogate nu trebuie să facă un pas în spate în abordarea COVID ca problemă globală acum, în faţa viitoarelor valuri potenţiale de infecţie.

În ultimele săptămâni, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că se întrevede sfârşitul pandemiei, iar preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că pandemia s-a încheiat.

"Când îi aud spunând: <Ei bine, ne simţim atât de bine aici>, mă gândesc: <Minunat, acum chiar ne puteţi ajuta să facem ca restul lumii să se descurce>", a spus Aylward.

Aylward a declarat că grupul pe care îl coordonează, care se concentrează pe accesul echitabil la vaccinurile, tratamentele şi testele COVID-19 în întreaga lume, nu este încă pregătit să iasă din faza de urgenţă a pandemiei şi că ţările trebuie să fie pregătite şi să aibă tratamente pentru orice valuri viitoare de infecţie.

"Dacă vă culcaţi acum şi acest val ne loveşte peste trei luni... Veţi avea mâinile pătate de sânge ", a spus el.

El a subliniat, de asemenea, că Biden a avut dreptate pe plan intern, deoarece Statele Unite au un acces bun la toate mijloacele COVID. De asemenea, nu şi-a redus angajamentul global de a lupta împotriva COVID, a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici