Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile

Alexandru Rafila dă asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile şi atrage atenţia farmaciilor să le elibereze exclusiv pe bază de reţetă: „comparativ cu decembrie, cantităţile de Oseltamivir au crescut de 10 ori”.

368 afișări
Imaginea articolului Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile

Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile

Rafila a anunţat, vineri, că a fost găsită calea pentru a asigura aprovizionarea spitalelor care tratează pacienţii cu gripă.

„În această perioadă trebuie să furnizăm medicamente, dar ele trebuie eliberate pe bază de prescripţie, dacă ne referim la antivirale şi la antibiotice, exclusiv pe bază de prescripţie. (...) Reiterăm acest lucru farmaciilor, să nu elibereze decât pe bază de prescripţie. Scopul este să tratezi, nu să stochezi astfel de medicamente şi utilizarea lor în afara prescripţiei poate să fie periculoasă sau chiar contraindicată, mai ales dacă ne referim la antibiotice în cazul infecţiilor virale. Antibioticele nu sunt utilizate ca să scadă febra sau să trateze infecţii virale, nu se dau decât în cazul infecţiilor bacteriene dacă acest lucru este constatat de către medic”, a declarat Rafila.

Ministrul a anunţat, de asemenea, că există soluţie astfel încât spitalele să poată să beneficieze de antivirale.

„Ştiu 5 sau 6 mari distribuitori care au preluat importante cantităţi de Oseltamivir tocmai ca să le distribuie în farmacii în această perioadă. Comparativ cu luna decembrie, cantităţile de Oseltamivir au crescut de 10 ori, cantităţile care sunt distribuite în farmacii, deci o cantitate foarte mare. Nu cred că vom avea probleme în următoarea perioadă, ele vor fi la dispoziţia celor care au nevoie”, a informat ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici