Rafila: România are maxim 10 chirurgi de chirurgie cardiovasculară pediatrică

  • Inimile copiilor pot fi operate în România de maxim 10 medici specialişti în chirurgie cardiovasculară pediatrică, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
  • În maxim 10 ani, România ar putea să dobândească autonomie în ceea ce priveşte aceste intervenţii.
346 afișări
Imaginea articolului Rafila: România are maxim 10 chirurgi de chirurgie cardiovasculară pediatrică

Rafila: România are maxim 10 chirurgi de chirurgie cardiovasculară pediatrică

Întrebat, miercuri, câţi medici de chirurgie cardiovasculară pediatrică are România, ministrul Sănătăţii a spus că „sunt foarte puţini, cred că maxim 10”.

Rafila a precizat că prin speciallizarea tinerilor medici în acest domeniu, în maxim 10 ani, România şi-ar putea dobândi autonomie în acest domeniu intervenţional.

„Între 5 şi 10 ani putem să dobândim autonomie din punctul de vedere al acestor intervenţii. Şi acum majoritatea cazurilor se fac în România, dar există operaţii cu un grad mai mare de dificultate la care deplasarea copilului într-un timp foarte scurt – că de obicei apar la copii cu vârste foarte mici – este necesar”, explică Rafila.

Cei care pot să devină chirurgi de chirurgie cardiovasculară pediatrică trebuie să treacă printr-un trainning de câţiva ani.

„Sunt tineri medici, fie că sunt rezidenţi, fie că sunt specialişti de chirurgie cardiovasculară. Procesul de trainning – în afară de dobândirea specialităţii de chirurg cardiovascular – mai durează câţiva ani să devii chirurg de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Că lucrurile sunt puţin diferite şi e un proces care nu se termină peste noapte”, a mai spus Alexandru Rafila.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici