Un pacient cu Parkinson poate umbla din nou cu ajutorul unui implant spinal

  • Implantul spinal i-a permis unui pacient cu Parkinson să meargă din nou.
  • Echipa de cercetare a utilizat un sistem sofisticat de electrozi numit ”neuroproteză”, plasaţi strategic de-a lungul măduvei spinării bolnavului.
466 afișări
Imaginea articolului Un pacient cu Parkinson poate umbla din nou cu ajutorul unui implant spinal

Într-o premieră medicală revoluţionară, oameni de ştiinţă elveţieni au reuşit să-i redea unui bărbat cu Parkinson în fază avansată, capacitatea de a merge aproape normal, prin implantarea unor electrozi în măduva spinării. Această realizare se bazează pe progresele anterioare ale cercetătorilor în ajutorarea persoanelor paraplegice să meargă din nou. Cu toate că această procedură inovatoare se arată promiţătoare, experţii subliniază că este invazivă şi că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înţelege pe deplin potenţialul său, scrie The Daily Telegraph. Studiul a fost publicat în Nature Medicine.

Marc, pacientul în vârstă de 62 de ani care locuieşte în Franţa, se confruntă cu boala Parkinson de aproximativ trei decenii, iar el, ca şi alţi peste 90% dintre pacienţii cu Parkinson în fază avansată, a avut dificultăţi de mers. Episoadele de ”înţepenire”, în timpul cărora pacienţii îşi pierd temporar capacitatea de mişcare, au reprezentat un risc semnificativ, făcând viaţa de zi cu zi dificilă. Oportunitatea acestei intervenţii chirurgicale din Elveţia a însemnat pentru Marc o şansă unică.

Echipa de cercetare elveţiană, condusă de chirurgul Jocelyne Bloch şi neurologul Gregoire Courtine, a utilizat un sistem sofisticat de electrozi numit ”neuroproteză”, plasaţi strategic de-a lungul măduvei spinării a lui Marc. Această neuroproteză are ca scop restabilirea comunicării dintre creier şi coloana vertebrală, care a fost afectată datorită pierderii progresive a neuronilor responsabili de producerea neurotrasmiţătorului numit dopamină. Dispozitivul furnizează stimulare electrică pentru a iniţia mersul şi interpretează, de asemenea, intenţiile pacientului, permiţând mişcări personalizate.

Neuroproteza a fost testată mai întâi pe primate şi ulterior implantată lui Marc, care a folosit-o timp de aproape doi ani. Deşi a reuşit să îşi recapete în mare parte mobilitatea, el recunoaşte că mersul încă necesită concentrare, în special la urcarea scărilor. Cercetătorii au extins experimentul pentru un grup de şase pacienţi cu Parkinson, pentru a explora mai departe cum această inovaţie ar putea ajuta şi alţi pacienţi, având în vedere variabilitatea efectelor bolii. Cu toate că implantul invaziv implică costuri ridicate, acesta reprezintă un avans semnificativ în tratamentul bolii Parkinson.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici