A început operaţiunea de scoatere din Portul Midia a epavei pline cu oi moarte

Operaţiunea de scoatere a epavei pline cu oi din Portul Midia a început, sâmbătă dimineaţă, la mai bine de două luni de la momentul în care nava cu peste 14.000 de oi s-a răsturnat. O macara de 1.800 de tone a fost adusă în port şi au fost montate grinzi suplimentare de întărire a bordajului epavei.

643 afişări
Imaginea articolului A început operaţiunea de scoatere din Portul Midia a epavei pline cu oi moarte

A început operaţiunea de scoatere din Portul Midia a epavei pline cu oi moarte

Scoaterea navei este făcută de o macara gigant, care aparţine societăţii care se ocupă de ranfluarea navei.

Pentru că nu dispunea de infrastructura necesară, Administraţia Porturilor Maritime a contractat o societate românească pe 14 ianuarie, care s-a angajat să aducă epava la mal în 35 de zile.

Valoarea contractului este de aproximativ 4 milioane de euro.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost făcute pregătirile pentru scoaterea navei, astfel că în Portul Midia a fost adusă macaraua Neptun, de 1.800 de tone şi au fost sudate grinzi suplimentare de întărire a bordajului epavei.

Conform reprezentanţilor societăţii, vremea rea, cu vânt şi ceaţă, a încetinit lucrările de sudare a acestor bare de metal.

O navă sub pavilion Palau, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019. Autorităţile au reuşit să salveze doar 254 de animale.

După producerea tragediei, mai multe organizaţii internaţionale de protecţie a animalelor au protestat faţă de exportul de animale vii iar subiectul a făcut înconjurul presei internaţionale, fiind dezbătut şi în Parlamentul European.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici