Acoperiş smuls de vânt, panouri şi copaci căzuţi peste fire de curent, în Prahova. Maşini avariate în Râmnicu Vâlcea

Un acoperiş a căzut peste două maşini, în Râmnicu Vâlcea, din cauza vântului puternic, iar pompierii au intervenit şi pentru a înlătura tabla de pe un bloc şi termoizolaţia desprinsă de pe alt imobil. Un acoperiş a fost smuls de pe casă şi în judeţul Prahova unde şi mai mulţi copaci şi panouri au căzut din cauza vântului puternic.

3480 afișări
Imaginea articolului Acoperiş smuls de vânt, panouri şi copaci căzuţi peste fire de curent, în Prahova. Maşini avariate în Râmnicu Vâlcea

Un acoperiş a căzut peste două maşini, din cauza vântului puternic, în Râmnicu Vâlcea

Potrivit ISU Vâlcea, pompierii militari au intervenit cu puţin după miezul nopţii, în oraşul Râmnicu Vâlcea, pentru degajarea unui acoperiş de bloc, construit din lemn cu învelitoare din tablă, de circa 300 metri pătraţi, care a căzut peste două maşini.

De asemenea, joi dimineaţa, pompierii au intervenit în alte două situaţii, pentru înlăturarea tablei de pe acoperişul unui bloc şi pentru înlăturarea termoizolaţie desprinsă de faţadă.

Pompierii vâlceni le recomandă cetăţenilor ca pe durata manifestării vântului puternic să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care le asigură protecţia, iar în situaţia în care sunt surprinşi în zone deschise, să se îndepărteze rapid din locul unde se manifestă fenomenele şi să identifice un spaţiu care garantează protecţia. Judeţul Vâlcea este sub cod galben de vânt până joi, la ora 16.00.

 

Acoperiş smuls de vânt, panouri şi copaci căzuţi peste fire de curent, în Prahova

 

Un acoperiş a fost smuls de pe casă, în judeţul Prahova, şi mai mulţi copaci şi panouri au căzut din cauza vântului puternic, în noaptea de miercuri spre joi, iar peste 5.000 de locuinţe au fost afectate după ce un fir de joasă tensiune s-a rupt.

Potrivit ISU Prahova, din cauza vântului puternic, pe DJ 102I între localităţile Câmpina şi Valea Doftanei, acoperişul unei locuinţe părăsite a căzut pe carosabil, traficul fiind blocat timp de 15 minute.

Pompierii au acţionat şi pe DN1, sensul Ploieşti – Braşov, unde în zona localităţii Nistoreşti şi în zona Gării Comarnic, au căzut două panouri publicitare pe carosabil.

„Rafalele de vânt puternice au cauzat probleme şi în comuna Bărcăneşti, pe DN1, unde un copac a căzut pe partea carosabilă în sensul de mers Ploieşti – Bucureşti, iar în comuna Drajna, un fir de joasă tensiune s-a rupt, punând în pericol proprietatea. Cu ajutorul drujbelor, militarii au acţionat pentru îndepărtarea copacului”, arată ISU Prahova.

În cursul nopţii de miercuri spre joi au fost afectate 5.422 de locuinţe cu 53 puncte de transformare, din localităţile Câmpina, Lapoş, Sîngeru, Salcia şi Apostolache.

Pe parcursul nopţii, 12 echipaje au lucrat pentru remedierea defecţiunilor, iar la ora transmiterii ştirii nu mai sunt situaţii de urgenţă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici