- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.11.2016, 13:54)
- Departamentul Social - Mediafax
Alis Grasu, director Ambulanţa Bucureşti, despre intervenţia la Prodan: "Prima ambulanţă nu avea medic"
Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, a declarat joi că prima ambulanţă care a ajuns Daniel Prodan nu avea medic, însă maşina era utilată cu tot echipamentul necesar pentru manevrele de resuscitare.

Alis Grasu, director Ambulanţa Bucureşti despre intervenţia la Prodan: Prima ambulanţă nu avea medic
"Apelul a fost făcut în jurul orei 19.57. Imediat s-a căutat echipaj şi s-a făcut legătura doamnei cu medicul coordonator pentru a-i explica ce manevre trebuie să facă până ajunge ambulanţa. În acel moment, nu era niciun echipaj liber, nici la Ambulanţă şi nici la SMURD. S-a retras un echipaj care primise de patru minute o altă solicitare şi echipajul respectiv a fost trimis de urgenţă la adresa despre care vorbim. S-a ajuns în 14 minute acolo, fiind găsit un pacient în stop cardio-respirator. Având toată aparatura necesară resuscitării, echipajul a început manevrele de resuscitare" a declarat Alis Grasu la Realitatea Tv.
Aceasta a mai adăugat că în timp ce prima ambulanţă se deplasa spre casa lui Daniel Prodan, o a doua, de această dată cu medic, s-a eliberat şi a mers spre acelaşi caz. A doua ambulanţă a ajuns la 8 minute după prima. "În timp ce ambulanţa de tip B se afla pe drum, s-a anunţat liber la Floreasca şi un echipaj de tip C. Echipajul de tip B presupune doar asistent medical, în timp ce echipajul de tip C este cu medic. Şi un medic şi un asistent pot face resuscitarea", a mai spus directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov.
Alis Grasu s-a arătat pesimistă că se va ajunge, în viitorul apropiat, la situaţia în care fiecare ambulanţă va avea şi medic. "Deficitul este de 47% raportat dar la populaţia raportată statistic, nu la cea reală", a mai spus Grasu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avertisment pentru Europa: în SUA, gripa aviară face ravagii. Ouăle au devenit atât de preţioase, încât au ajuns să fie furate
-
Israelul vrea mutarea palestinienilor în Somalia. Planul apare după ce Trump a anunţat că SUA va prelua Făşia Gaza
-
Elicopterul SMURD, solicitat la un accident pe A10, în judeţul Alba / Update. Medicii au constatat decesul şoferului
Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, miercuri seara, în urma unui infarct, medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov făcând resuscitare timp de trei ore.
Născut la 23 martie 1972 în Satu Mare, Daniel Prodan a fost unul dintre cei mai mari fundaşi pe care i-a dat fotbalul românesc. Şi-a început cariera de fotbalist în oraşul natal, Satu Mare, şi a ajuns la Steaua în 1993, rămânând în Ghencea timp de trei ani, înainte să fie cumpărat de Atletico Madrid.
A mai jucat în Scoţia, la Rangers, cu care a câştigat două titluri de campion al Scoţiei, două cupe ale Scoţiei şi o cupă a Ligii, iar marele succes l-a cunoscut în tricoul naţionalei României. Membru important al Generaţiei de Aur, Daniel Prodan a strâns 54 de meciuri sub tricolor şi a participat alături de naţională la Campionatele Mondiale din 1994 şi 1998 şi la EURO 1996.
Cu Steaua a câştigat cinci titluri de campion al României, două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, iar în România a mai jucat la FC Naţional, echipă de la care s-a retras în sezonul 2002-2003.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe