ANI: Opt foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a opt foşti sau actuali aleşi locali - doi primari, trei viceprimari, doi consilieri locali şi un fost consilier local, informează instituţia.

796 afișări
Imaginea articolului ANI: Opt foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate

ANI: Opt foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Aceştia au încălcat mai multe articole ale Legii nr. 161/2003, exercitând simultan funcţii şi calităţi.

Primarul comunei Dragomir, judeţul Constanţa, Eugen Iliescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 - 13 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al întreprinderii individuale Iliescu Eugen Întreprindere Individuală, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Primarul comunei Vlădeni, judeţul Botoşani, Voicu Murariu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie - 31 decembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Şi viceprimarul comunei Vlădeni, Ştefan Podariu, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu funcţia de viceprimar, a deţinut următoarele calităţi: comerciant persoană fizică autorizată
în cadrul Podariu Ştefan PFA (începând cu 12 decembrie 2012), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, şi membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Vlădeni (începând cu 15 octombrie 2013), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Petronel Vasil Nica, viceprimar al comunei Dumitriţa, Bistriţa-Năsăud, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 septembrie 2006, întrucât deţine şi calitatea de administrator şi reprezentant al SC Biagabiita SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Viceprimarul municipiului Caransebeş, Cornel Galescu, se află de asemenea în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât deţine şi calitatea de administrator în cadrul SC Conic SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Constantin Savu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Lugoj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie - 20 septembrie 2012, întrucât a deţinut şi calitatea de cenzor în cadrul SC Salprest SA, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Şi un consilier local al municipiului Hunedoara, Mircea-Ioan Artean, se află în stare de incompatibilitate începând cu data validării mandatului, întrucât Centrul de Diagnostic Armedica SRL, în cadrul căruia acesta deţine calitatea de administrator, a încheiat contracte de furnizare de servicii medicale şi a avut relaţii comerciale cu instituţiile aflate în subordinea ori sub autoritatea
Consiliului Local Hunedoara, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Andi Nuţă, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Segarcea şi fost funcţionar public în cadrul Oficiului de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie - Dolj, s-a aflat în
stare de incompatibilitate în perioada 20 septembrie 2010 (data la care a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier în cadrul OARZ Dolj) - 19 noiembrie 2013 (data hotărârii prin care s-a luat act de demisia acestuia din Consiliului Local Segarcea), întrucât a deţinut, simultan, atât calitatea de consiler local, cât şi funcţia publică de consilier în cadrul OARZ Dolj, încălcând, astfel,
dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate şi au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit Legii nr. 161/2003, art. 87, alin. (1), lit. d), g), funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de administrator sau membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale şi la instituţiile publice, precum şi cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Art. 88, alin. (1), lit. d), prevede că funcţia de consilier local este incompatibilă cu funcţia de cenzor la societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local, iar potrivit art. 90, alin. (1), "consilierii locali care au funcţia de […] preşedinte […] director general […] administrator, membru al consiliului de administraţie sau […] alte funcţii de conducere […] la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local […] ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective […]".

Potrivit art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a), "calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit […] Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]".

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici