Aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", utilă românilor care pleacă în străinătate

MAE aminteşte românilor care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi în cazul pierderii actelor şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

2636 afișări
Imaginea articolului Aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", utilă românilor care pleacă în străinătate

Aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", utilă românilor care pleacă în străinătate (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” este utilă în următoarele situaţii:

1. Alertă în caz că apare vreun pericol în ţara respectivă. Se setează ţara în care călătoreşti (fie manual, fie automat). Se poate activa şi alerta prin SMS.

2. Procedurile în caz de accident, îmbolnăvire sau în cazul pierderii sau furtului de documente.

3. Informaţii de călătorie utile, din toate statele lumii.

4. Alertele de călătorie sunt valabile doar în străinătate, nu şi în România.

În cazul în care nu este folosită aplicaţia, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro, unde se postează anunţuri de călătorie în timp real.

Un astfel de anunţ, care poate fi primit prin aplicaţie sau poate fi citit pe pagina web, este adresat turiştilor români aflaţi în Austria. Potrivit unui comunicat MAE emis vineri, în contextul demersurilor împotriva traficanţilor şi a migraţiei ilegale, Poliţia austriacă a reluat controalele temporare ale vehiculelor la frontiera cu Ungaria, care vor fi efectuate prin sondaj, în special pentru districtele Neusiedl am See, Eisenstadt, Mattersburg şi Oberpullendorf.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici