ASPA: Au fost eutanasiaţi în două luni 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos. Vrem să ajungem la 3.000 de câini adunaţi lunar de pe străzi

În ultimele două luni au fost eutanasiaţi 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos, iar în cele două adăposturi ale municipalităţii sunt în prezent peste 1.000 de animale, a declarat, vineri, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

397 afișări
Imaginea articolului ASPA: Au fost eutanasiaţi în două luni 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos. Vrem să ajungem la 3.000 de câini adunaţi lunar de pe străzi

ASPA: Au fost eutanasiaţi în două luni 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos. Vrem să ajungem la 3.000 de câini adunaţi lunar de pe străzi (Imagine; Catalin Abagiu/ Mediafax Foto)

Răzvan Băncescu a spus, în conferinţa de presă în care a prezentat rezultatele planului de măsuri ASPA după două luni de activitate, respectiv din septembrie şi octombrie, că municipalitatea vrea să-şi extindă capacitatea de adăpostire a câinilor fără stăpân adunaţi pe de străzile Capitalei cu încă aproximativ 2.500 de locuri până la sfârşitul anului 2013, 500 dintre acestea în adăpostul de la Mihăileşti şi alte 2.000 în urma încheierii unui protocol cu o autoritate, despre care nu a oferit informaţii.

Întrebat cum consideră rezultatele din ultimele două luni, având în vedere situaţia câinilor fără stăpân din Capitală, Băncescu a spus că "municipalitatea s-a descurcat foarte bine, având în vedere situaţia de la care au început aceste acţiuni".

Răzvan Băncescu a precizat că deşi în două luni au fost adunaţi de pe străzi 3.000 de câini, ASPA îşi doreşte ca în viitor numărul să ajungă la 3.000 pe lună.

În ceea ce priveşte eutanasierea animalelor, Băncescu a spus că înainte de această măsură se doreşte intensificarea adopţiilor, pe care le-a considerat ca fiind pozitive.

"În Bucureşti se vorbeşte despre strângerea câinilor de pe străzi, iar ce se întâmplă cu aceşti câini nu discută nimeni, fiind un subiect tabu. Nu, nu este un subiect tabu ce se întâmplă cu aceste animale după ce le luăm de pe stradă", a mai spus Băncescu.

Acesta a precizat că deşi municipalitatea a fost amendată de către ANSVSA pentru că în adăpostul de la Mihăileşti au fost găsiţi cu 250 de câini mai mult decât capacitatea legală de cazare, acolo unde mănâncă doi câini într-o cuşcă vor putea mânca în viitor chiar trei până când va creşte comparativ şi numărul adopţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici