ASPA: Peste 4.100 de câini capturaţi din septembrie până în noiembrie. Putem prinde 300 pe zi, dar n-avem nici spaţiu în adăposturi, nici norme

Coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, a anunţat, marţi, că în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie au fost adunaţi de pe străzi 4.178 de câini, dintre care 1.467 au fost adoptaţi de persoane fizice şi 1.509 de ONG-uri, alţi 156 fiind în curs de adopţie.

525 afișări
Imaginea articolului ASPA: Peste 4.100 de câini capturaţi din septembrie până în noiembrie. Putem prinde 300 pe zi, dar n-avem nici spaţiu în adăposturi, nici norme

ASPA: Peste 4.100 de câini capturaţi din septembrie până în noiembrie. Putem prinde 300 pe zi, dar n-avem nici spaţiu în adăposturi, nici norme (Imagine: Horatiu Gheorghe/ Mediafax Foto)

"În ultimele trei luni au fost capturaţi 4.178 de câini, media lunii noiembrie fiind de 30 de câini pe zi, mai mică decât media lunii octombrie, deoarece şi media adopţiilor a scăzut. În dimineaţa aceasta au plecat de la bază opt echipe de hingheri, restul de până la 15 fiind în concediu", a spus coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.

În lunile septembrie şi octombrie au fost adunaţi de pe străzi 3.052 de câini, iar în noiembrie au fost capturaţi aproximativ 1.100 de câini.

"Singurul ONG care a adoptat câini din adăposturile municipalităţii este Dogtown", a precizat coordonatorul de proiect al ASPA.

Răzvan Băncescu a mai spus că, potrivit datelor Centrului Antirabic de la Institutul "Matei Balş", în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2012 au fost înregistrate 2.290 de persoane muşcate de câini fără stăpân, iar în aceeaşi perioadă a acestui an au fost 1.117 cazuri.

ASPA: Putem prinde aproximativ 300 de câini pe zi, dar n-avem spaţiu în adăposturi şi n-avem norme

Municipalitatea are capacitatea tehnică şi umană să prindă, zilnic, 300 de câini vagabonzi, însă în adăposturi nu sunt locuri pentru a putea ţine toate animalele ce pot fi capturate, iar normele metodologice la Legea maidanezilor n-au fost aprobate, a declarat, marţi, Răzvan Băncescu de la ASPA.

În condiţiile suprapopulării adăposturilor municipalităţii, numărul câinilor luaţi de pe străzi este stabilit în funcţie de câte animale se ştie că vor fi adoptate, a explicat coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.

"Nu putem discuta de niciun loc liber (în adăposturile municipalităţii - n. r.). În continuare, adăposturile sunt suprapopulate. Numai ce se adoptă cu o zi-două înainte, se face media şi se capturează a doua zi", a declarat Băncescu.

Potrivit coordonatorului de proiect al ASPA, media capturărilor zilnice în noiembrie a fost de aproximativ 30 de câini pe zi, mai mică decât media lunii octombrie, deoarece şi media adopţiilor a scăzut.

"Le-am cerut şi subcontractorilor să plece în concediu. În dimineaţa aceasta, au plecat de la bază opt echipe de hingheri, restul de până la 15 fiind în concediu", a mai spus Răzvan Băncescu.

Coordonatorul de proiect ASPA a mai arătat că, deşi "există capacitatea tehnică şi umană de a prinde 300 de câini pe zi", în prezent lipsa locurilor în adăposturi, precum şi lipsa normelor de aplicare a Legii câinilor fără stăpân au dus la scăderea numărului de capturări a animalelor de pe străzile Capitalei.

"Avem capacitatea tehnică şi umană de a prinde 300 de câini pe zi. N-avem spaţiu şi n-avem norme", a subliniat Răzvan Băncescu, care a precizat că, cel mai probabil, după apariţia normelor de aplicare a Legii câinilor fără stăpân, va creşte din nou numărul adopţiilor de către cetăţeni, simultan cu crearea posiblităţii de adopţie internaţională a animalelor, lucru ce va duce implicit la creşterea numărului de animale capturate de pe străzile Capitalei.

În ceea ce priveşte suplimentarea locurilor în adăposturile municipalităţii, respectiv extinderea capacităţii de adăpostire a câinilor fără stăpân cu aproximativ 2.500 de locuri atât la adăpostul din Mihăileşti, cât şi într-un alt adăpost, despre care nu au fost date mai multe informaţii, Răzvan Băncescu a precizat că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului.

Coordonatorul de proiect al ASPA a mai spus că în perioada septembrie-noiembrie au fost adunaţi de pe străzi 4.178 de câini, dintre care 1.467 au fost adoptaţi de persoane fizice şi 1.509 de ONG-uri, alţi 156 fiind în curs de adopţie.

În septembrie şi octombrie au fost adunaţi de pe străzi 3.052 de câini, iar în noiembrie au fost capturaţi aproximativ 1.100.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici