ATENTAT CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ. Era vizat Bogdan Mararu, membru al unei grupări interlope. SRI: Ameninţarea a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată - Mediafax

ATENTAT CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ. Era vizat Bogdan Mararu, membru al unei grupări interlope. SRI: Ameninţarea a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată

Trei persoane au fost prinse în flagrant, vineri dimineaţă, în timp ce încercau să amplasaze un pachet cu dispozitiv exploziv la Piatra Neamţ, sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, a declarat că zona respectivă a fost evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, iar dispozitivul exploziv montat sub maşina lui Bogdan Mararu a fost desprins de către pirotehnişti.

10075 afişări

Imaginea articolului ATENTAT CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ. Era vizat Bogdan Mararu, membru al unei grupări interlope. SRI: Ameninţarea a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată

ATENTAT CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ. Era vizat Bogdan Mararu, membru al unei grupări interlope. SRI: Ameninţarea a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată

Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, a declarat, vineri, că zona în care a avut loc atentatul cu bombă a fost evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, el precizând că este vorba despre un pachet cu dispozitiv exploziv care a fost amplasat sub o maşină.

Prefectul a precizat că pachetul cu dispozitiv exploziv a fost găsit sub maşina lui Bogdan Mararu, fiind depistat de o echipă formată din reprezentanţi ai DIICOT, SRI şi altor structuri.

Potrivit prefectului, în prezent zona este evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, fiind oprit accesul pe toate străzile din zona respectivă.

 

"Vrem să evităm orice incident în plus. Echipa de pirotehnişti locală este în zonă şi sunt aşteptaţi specialişti de la Bucureşti pentru a dezamorsa dispozitivul", a declarat prefectul judeţului Neamţ.

UPDATE 11:45 - SRI: Ameninţarea cu bombă de la Piatra Neamţ a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată

Ameninţarea cu bombă de la Piatra Neamţ, unde un dispozitiv exploiziv a fost montat sub o maşină, a fost înlăturată, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, precizând că acţiunea de dezamorsare s-a încheiat.

"Capsa detonantă a fost despinsă de masa explozivă", a spus Sava.

Potrivit acestuia, explozibilul fusese prins sub maşina Range Rover şi putea exploda în momentul în care autoturismul pornea.

"Explozibilul a fost desprins de sub maşină de specialiştii pirotehnişti ai Brigăzii Antitero a SRI", a adăugat Sava.

El a mai spus că acestea sunt situaţii cu care se confruntă specialiştii pirotehnişti ai Brigăzii Antitero a SRI, care sunt foarte buni profesionişti.

Potrivit acestuia, SRI a găsit sub maşina de la Piatra Neamţ "un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină".

UPDATE 11:15 - Prefectul de Neamţ: Dispozitivul exploziv a fost desprins de sub maşină

"Situaţia este în curs de rezolvare completă. Pachetul cu exploziv a fost despins de sub maşină, iar lucrurile sunt spre normalizare", a declarat prefectul judeţului Neamţ.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat că la ora transmiterii acestei ştiri este în desfăşurare a doua fază de dezamorsare a bombei, operaţiune care are la bază evaluări făcute de genişti asupra tipului de dispozitiv şi exploziv.

"Aceste intervenţii sunt extrem de complexe, sunt folosite echipamente de ultimă generaţie", a precizat Sava.

UPDATE 10:30 - Echipa de specialişti pirotehnişti a început acţiunea de dezamorsare a bombei

Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, a declarat că operaţiunile pentru dezamorsarea dispozitivului exploziv au început.

Mitea a spus că echipa de specialişti a SRI trimisă de la Bucureşti a ajuns la Piatra Neamţ şi a început operaţiunea de dezamorsare.

"Îşi fac treaba cu profesionalism. Sunt impresionat de modul calm şi precis cu care muncesc. Se simte că sunt profesionişti", a spus prefectul.

Poliţie: Autorii atentatului de la Piatra Neamţ erau monitorizaţi de două săptămâni

Cei trei tineri prinşi în flagrant, vineri dimineaţă, în timp ce montau un dispozitiv exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu erau monitorizaţi de autorităţi de două săptămâni, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Cătălina Bădeanu.

Potrivit sursei citate, cei trei tineri au fost monitorizaţi de către SRI, DGIPI, DIICOT şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din IGPR timp de două săptămâni, iar vineri dimineaţă au fost prinşi în flagrant.

Reprezentantul Poliţiei a precizat că cei trei au montat dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu, parcată pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ.

Locatarii din blocul în faţa căruia era parcată maşina au fost evacuaţi, zona fiind izolată şi evacuată şi la ora transmiterii acestei ştiri, a mai spus Bădeanu.

Cei trei tineri suspecţi au fost duşi la audieri la DIICOT Piatra Neamţ.

Sava: O echipă a SRI este trimisă la Piatra Neamţ, suspecţii  erau monitorizaţi din decembrie

O echipă a Serviciului Român de Informaţii formată din specialişti pirotehnişti cu experienţă a fost trimisă la Piatra Neamţ, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, care a precizat că suspecţii erau monitorizaţi din decembrie.

Potrivit lui Sava, suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineaţă SRI a intervenit pentru prinderea acestora.

El a precizat că vineri dimineaţă, încă din jurul orei 03.00, o echipă de pirotehnişti ai Brigăziii specializate antiteroriste a SRI s-a aflat la faţa locului şi a aplicat procedurile standard pentru aceste situaţii, însă s-a decis ca acţiunea să fie coordonată de o echipă suplimentară care este trrimisă de la Bucureşti.

"Echipa este acum pe drum, este aproape de locul respectiv", a adăugat Sava.

El a spus că este vorba despre un dispozitv exploziv improvizat, amplasat sub o maşină pe fondul conflictului dintre clanurile interlope din zonă.

DIICOT: Şase pesoane audiate în cazul tentativei de asasinat

Şase pesoane au fost duse la audieri la DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a interlopului Bogdan Mararu, sub maşina căruia fusese amplasat un dospizitiv ce conţinea un kilogram de substanţă explozivă, probabil C4.

Vineri, procurorii  DIICOT - Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul  BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au depistat, în flagrant delict, trei învinuiţi, membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism.

În sarcina învinuiţilor se  retine că, sub coordonarea liderului grupării, învinuitul P.D., de 43 de ani, au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, in vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), proprietarul autoturismului.

Din primele verificări, a rezultat că dispozitivul artizanal conţinea cantitatea de aproximativ un kilogram substanţă explozivă, probabil C4, iar detonarea urma a fi realizată mecanic.

Membrii gruparii  intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale, amplasate pe raza municipiului Piatra Neamţ, aparţinând altor două părţi vătămate, activitaţi care nu s-au realizat, urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 217 alin. 1 şi 4  Cod penal, art. 174, 175 alin. 1 lit. a şi e Cod penal şi art. 32 din Legea nr. 535/2004.

Suportul tehnic si informativ a fost asigurat de catre Serviciul Român de Informaţii, DGIPI şi SOS Bacău.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Neamt au fost aduse şase persoane în vederea audierii, procurorii DIICOT urmând a dispune măsurile legale în cauză, după finalizarea audierilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NEAMŢ ,
ATENTAT ,
bomba ,
mararu

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.