Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR: Şi premierul, şi preşedintele sunt în afara Constituţiei

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, spune că atât premierul, cât şi preşedintele sunt în afara Constituţiei în ceea ce priveşte numirea miniştrilor interimari pe funcţiile rămase vacante după demisia miniştrilor ALDE.

4456 afișări
Imaginea articolului Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR: Şi premierul, şi preşedintele sunt în afara Constituţiei

Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR: Şi premierul, şi preşedintele sunt în afara Constituţiei

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, spune că interimatul unui ministru nu poate fi mai mare de 45 de zile şi că prin refuzul preşedintelui a numi miniştrii s-a creat un conflict juridic de natură constituţională.

„Interimatul unui ministru nu poate fi decât de 45 de zile. De când postul de ministru rămâne vacantat trebuie să fie numit un alt ministru într-o perioadă de maxim 45 de zile, altfel nu mai poate fi numit un alt ministru. La noi lucrurile stau aşa: doamna prim-ministru a cerut de mult să numească trei interimari şi preşedintele a refuzat. În urma refuzului preşedintelui, premierul a atacat la Curtea Constituţională, care a stabilit că este conflict juridic de natură Constituţională prin faptul că preşedintele refuză să numească interimari şi l-a obligat pe preşedinte să numească de îndată miniştri interimari. Când s-a dat decizia, preşedintele a spus că aşteaptă publicarea deciziei, să vadă motivarea Curţii, şi astăzi preşedintele spune că este prea târziu, că nu mai poate numi miniştrii pentru că au trecut cele 45 de zile. Nu poţi să dai vina pe prim-ministru pentru că nu a cerut la timp, ea a cerut la timp, preşedintele nu a numit. Nu pot să spui că unul este vinovat, amândoi sunt în afara Constituţiei cu situaţia aceasta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Zegrean.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale spune că din această situaţie nu se poate ieşi deocamdată şi că premierul ar trebui să numească pentru posturile vacante un ministru plin, nu unul interimar, însă acest lucru nu este posibil pentru că nimeni nu îşi va asuma rolul de ministru pentru trei zile.

„Din această situaţie nu se poate ieşi. Doamna prim-ministru ar trebui să numească un ministru plin, nu un interimar. Ca să numească un ministru plin trebuie să meargă la Parlament care să aprobe numirea pentru că s-a schimbat componenţa politică a Guvernului. Pentru că este deja depusă moţiune de cenzură, nu poate să meargă să ceară numirea. Moţiunea se va dezbate joi, teoretic ar putea să meargă luni şi să ceară să numească miniştrii, dar cine se duce ministru pentru trei zile? Dacă moţiunea trece atunci discuţia încetează, rămâne fără obiect. Dacă moţiunea pică, atunci premierul va trebui să meargă în Parlament să ceară aprobarea de numire a altor miniştri în locul celor care au demisionat”, a explicat Augustin Zegrean.

Întrebat dacă a mai fost vreodată în România o situaţie de acest gen, fostul preşedinte CCR spune că nu, dar că este posibil să apară mai multe în viitor.

„Categoric nu, dar probabil că o să fie tot mai dese de acum (n.r.-situaţile de conflict de natură constituţională), mai ales dacă pică moţiunea de cenzură, va fi destul de greu. Dacă nu, şi dacă Parlamentul nu îi aprobă să numească miniştrii, nu ştiu ce se va întâmpla, atunci chiar nu mai sunt soluţii…” a mai spus Augustin Zegrean.

Klaus Iohannis a transmis, vineri, că premierul Viorica Dăncilă îi cere să încalce Legea fundamentală, solicitând numirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educaţiei. Şeful statului a precizat că durata maximă de interimat e de 45 de zile, iar Daniel Breaz a exercitat această funcţie.

„Prin solicitarea adresată astăzi, prim-ministrul practic îmi cere să încalc Legea fundamentală forţând instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educaţiei Naţionale, în condiţiile în care pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat această funcţie timp de 45 de zile, durată maximă permisă de articolul 107 din Constituţie. La acest moment, singura autoritate competentă să se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului şi activitatea Guvernului rămâne Parlamentul, iar, din această perspectivă, dezbaterea moţiunii de cenzură reprezintă cadrul cel mai adecvat”, a afirmat Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că nu era nevoie de o decizie a CCR, fiind nevoie de a veni în Parlament pentru aprobarea miniştrilor titulari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici