Aurescu: Verificăm cazul jurnalistului român din Paris, până acum nu sunt confirmate victime

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat, sâmbătă, la Digi24, că autorităţile efectuează verificări în cateva cazuri cu care au fost semnalaţi privind români aflaţi printre victimele din Franţa, cum este şi jurnalistul român Andrei Marian Mihai, însă până acum nu există victime confirmate.

733 afişări
Imaginea articolului Aurescu: Verificăm cazul jurnalistului român din Paris, până acum nu sunt confirmate victime

Aurescu: Verificăm cazul jurnalistului român din Paris, până acum nu sunt confirmate victime (Imagine: Hepta)

"Există câteva cazuri în care continuăm verificările. Unul dintre ele este şi cel semnalat şi public, al jurnalistului român de la France24. De îndată ce vom avea informaţii suplimentare vom informa şi presa", a spus Bogdan Aurescu, la postul Digi24.

Ministrul a precizat că celula de criză a MAE a fost activată încă de noaptea trecută, iar la Ambasada României de la Paris nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară, însă au fost mai multe persoane care au sunat pentru a se interese de starea unor români stabiliţi în Paris. Aurescu a adăugat că, până în acest moment, verificările au fost "pozitive", iar pe lista provizorie a victimelor nu se află şi români.

"Până în acest moment, în urma controalelor şi contactelor pe care Ambasada României la Paris le-a avut, atât cu Serviciul Central de Asistenţă Medicală din Franţa, cât şi cu spitalele pariziene care au primit răniţi, pentru a verifica dacă se află cetăţeni români printre victime, până acum nu există o astfel de informaţie confirmată oficial", a spus Bogdan Aurescu.

Ministrul Afacerilor Externe a mai spus că autorităţile din România, precum şi reprezentanţii ambasadei de la Paris, păstrează în permanenţă legătura cu celula de criză din Franţa, dar şi cu autorităţile locale din Paris.

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. În Franţa a fost decretată starea de urgenţă pe teritorul naţional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici