Băsescu, reacţie după ce CNSAS a cerut în instanţă stabilirea calităţii sale de colaborator al Securităţii

Traian Băsescu a afirmat, legat de hotărârea CNSAS de a trimite către Curtea de Apel Bucureşti o acţiune pentru a stabili dacă a colaborat sau nu cu Securitatea, că va merge în instanţă dacă va fi citat, precizând că s-ar fi bucurat ca lămurile pe care le-ar fi dat să fi fost anexate la dosar.

2371 afișări
Imaginea articolului Băsescu, reacţie după ce CNSAS a cerut în instanţă stabilirea calităţii sale de colaborator al Securităţii

Băsescu, reacţie după ce CNSAS a cerut în instanţă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii

„Nu ştiu despre e vorba (în dosar - n.r.). Eu voi merge în instanţă când voi fi citat. Eu am primit cinci adeverinţe din astea cu ocazia candidaturilor. M-aş fi bucurat dacă mă chemau acum să lămuresc nişte lucruri care poate sunt neclare şi m-aş fi bucurat ca lămuririle pe care le dau eu să fie anexate la dosar, pentru ca judecătorul să vadă şi punctul meu de vedere”, a declarat Traian Băsescu, sâmbătă la România TV.

Fostul preşedinte a mai spus că ar dori să vadă dosarul pentru a putea exprima un punct de vedere, reinterând faptul că nu va fi găsit niciodată un angajament pe care să-l fi semnat pentru că nu a făcut niciodată acest lucru.

„Eu asta aş vrea mult să văd dosarul şi să exprim un punct de vedere. Aici vă garantez eu că niciodată nu va fi găsit un angajament pentru că niciodată nu am semnat un angajament. Rămâne să vedem ce e la dosar. Sincer nu aş vrea să acopăr campania şi intrând pe acest subiect să aduc prejudicii PMP. Ştiu cum e în campanie, dar aş vrea să protejez PMP, care nu e un partid consolidat. Vă promit că după campanie mă voi pronunţa, mai ales dacă voi avea acces la dosar. Ar fi fost bine să am acces la CNSAS înainte să plece dosarul, cu explicaţii. Prioritatea mea acum e campania şi cu siguranţă vorbim după ce o să văd dosarul”, a conchis Băsescu.

Reacţia acestuia vine după ce surse din CNSAS au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în şedinţa de joi, membrii Colegiului au dispus trimiterea către Secţia de Contencios a Curţii de Apel Bucureşti o acţiune pentru a fi stabilit dacă a fost sau nu colaborator al Securităţii.

Fostul preşedinte Traian Băsescu este cap de listă din partea PMP la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. CNSAS a transmit, joi într-un comunicat că au fost eliberate adeverinţe pentru 19 persoane, candidaţi la europarlamentare, din care să rezulte că nu au fost colaboratori ai Securităţii. Băsescu nu este pe listă.

CNSAS l-a mai verificat pe Băsescu în 2002, 2004, 2006, 2009 şi 2013, concluziile fiind acelea că lui nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici