Cea mai grea ecuaţie a tânărului român: Chiriaş sau proprietar?

Scăderea la jumătate a preţului la locuinţe şi creditele bancare sprijinite de stat prin programul Prima Casă îi fac pe tot mai mulţi tineri din marile oraşe să se întrebe dacă este sau nu momentul potrivit pentru a-şi cumpăra apartamentul mult visat. De cealaltă parte, îndatorarea timp de 30 de ani şi riscul de a ajunge într-o zi fără serviciu şi poate fără casă mută atenţia înspre chirie, care costă mai puţin şi aduce riscuri mai mici. Cum e mai bine?

1137 afișări
Imaginea articolului Cea mai grea ecuaţie a tânărului român: Chiriaş sau proprietar?

Cea mai grea ecuaţie a tânărului român: Chiriaş sau proprietar? (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Andrei nu e în aceeaşi situaţie. Nu e manager de top, a ajuns la 26 de ani la un salariu de 3.000 de lei, lucrează într-o mulinaţională şi locuieşte cu chirie în cartierul Militari din Bucureşti, împreună cu sora lui. Plăteşte lunar aproape 300 de euro pentru apartamentul închiriat şi se gândeşte dacă merită sau nu să-şi ia casa lui. „Momentan mi se pare mai confortabil cu chirie şi fără nicio obligaţie", spune Andrei, care e la curent cu tot ce se întâmplă pe piaţă şi cu ofertele dezvoltatorilor.

CELE MAI MICI PREŢURI DIN ULTIMUL DECENIU. „Niciodată, în ultimii şapte-opt ani, preţurile apartamentelor nu au fost la un nivel mai scăzut ca acum. Faţă de perioada de vârf, începutul anului 2008, preţurile apartamentelor s-au înjumătăţit pe toate segmentele",  spune Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro, punctând că a deveni proprietar e o chestiune care ţine de valori personale, iar din acest punct de vedere momentul potrivit e cel în care fiecare cumpărător este pregătit financiar şi emoţional pentru acest pas.

Strict dintr-o perspectivă a nivelului preţurilor, putem spune că 2013 poate fi, după Crainic, un an al oportunităţilor. Tot despre oportunităţi vorbeşte şi Andrew Prelea, CEO al dezvoltatorului Ozone Homes, care spune că momentul oportun pentru a achiziţiona o locuinţă prin programul Prima casă este acum. Preţurile nu au mai fost atât de mici din anul 2004 şi reducerile care pot fi obţinute pentru costul construcţiei pot depăşi chiar 50%. Condiţiile de achiziţionare a caselor nu s-au schimbat semnificativ în 2013, spune Adrian Crivii, şeful companiei de evaluare Darian, iar faptul că plafonul se diminuează relativ greu în condiţiile foarte dificile de acces la alte tipuri de credite arată că puţine persoane, în special tinerii, se califică pentru acest tip de credit cu garanţie de stat. La nivelul de venit al lui Andrei, de 3.000 de lei pe lună, lucrurile ar putea părea mai simple, dar salariul mediu în Bucureşti este de puţin peste 2.000 de lei, în timp ce în restul ţării media este de 1.500. Chiriile au scăzut mai puţin decât preţurile la locuinţe, cu cel mult 30-40%. Explicaţia este simplă: cei care sunt atraşi de Bucureşti pentru a studia sau a găsi un loc de muncă trebuie să locuiască undeva - chiriile au scăzut mai puţin pentru că cererea a fost mult mai mare, dată fiind şi dificultatea de a accesa un credit pentru locuinţă în primii ani de criză, după cum explică Gabriel Voicu, director new-homes division în cadrul Coldwell Banker România.

Citeşte continuarea materialului pe www.businessmagazin.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici