Cîmpeanu: Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie.

6052 afişări
Imaginea articolului Cîmpeanu: Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul

Cîmpeanu: Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul (Iamgine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Sorin Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise.

Anterior, Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, a declarat că lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arăta, luni, că susţine propunera Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe.

Reprezentanţii FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.

"O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi", a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale şi de competenţe, care se vor încheia în 26 iunie.

Probele scrise de la bacalaureatul vor începe în 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Schimbare de ultim moment la BACALAUREAT. Se va aplica de la examenul din iunie-iulie

Posted by Mediafax.ro on Tuesday, June 23, 2015

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici