Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat joi o reorganizare amplă a instituțiilor din subordine, inclusiv a structurilor care gestionează spațiile verzi și cimitirele.
Ciucu a criticat în mod direct modul în care este administrată în prezent această zonă, pe care o consideră ineficientă și lipsită de transparență.
Ciucu a atras atenția că Administrația Cimitirelor din București funcționează în mod paradoxal pe pierdere, deși, în alte orașe, acest tip de activitate generează venituri.
Administrația Cimitirelor are, potrivit lui Ciucu, o activitate lipsită de transparență și care consumă fonduri publice, în loc să le genereze.
Acesta a dat exemple precum Oradea și alte orașe din țară, unde administrarea cimitirelor contribuie la bugetele locale:
„Este o instituție care, în mod cumva neașteptat, în loc să aducă niște venituri la municipalitate, este subvenționată cu câteva zici de milioane de lei pe an. În alte orașe, și pot să vă dau exemplu Oradei sau și ale altor orașe, această activitate de obicei aduce bani la buget și nu este subvenționată”, a spus Ciucu.
Reorganizarea vizează integrarea Administrației Cimitirelor într-o structură mai largă, alături de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) și de Centrul de Protecție a Plantelor.
Noua structură ar urma să funcționeze după un model similar unui ADP (Administrația Domeniului Public), care să gestioneze unitar spațiile verzi, cimitirele și proiectele de regenerare urbană.
„Nu avem un ADP la nivelul Capitalei, iar asta se vede. Avem nevoie de o structură care să pună la punct spațiul public, dincolo de parcuri și cimitire”, a spus Ciucu.
Primarul a anunțat că va analiza „foarte atent” activitatea Administrației Cimitirelor în noua formulă, sugerând că există probleme de funcționare și lipsă de claritate.
„Este o activitate destul de opacă. Pe acest subiect voi comunica ulterior”, a spus Ciucu.
Reforma face parte dintr-un plan mai larg de eficientizare a aparatului administrativ. În cazul structurilor vizate (parcuri, cimitire, protecția plantelor), numărul de posturi va scădea de la 771 la 511.
La nivel general, reorganizarea anunțată presupune, potrivit lui Ciucu, desființarea a 722 de posturi. Aproximativ 400 de angajați nu se vor regăsi în noile organigrame
Ciucu a descris Primăria Capitalei drept „un monstru administrativ”, cu aproximativ 71 de instituții în subordine, ceea ce face dificilă coordonarea și evaluarea activității.
„Acest hățiș administrativ nu este funcțional. Avem nevoie de eficientizare și de o viziune coerentă”, a spus primarul.
De menționat, reorganizarea anunțată este doar primul pas dintr-un proces mai amplu, care va continua și în alte instituții din subordinea Primăriei Capitalei.