Circulaţia pe autostrada A2, blocată după răsturnarea unui autotren, a fost reluată

Circulaţia pe autostrada A2, blocată pe sensul Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 123, după ce un camion care transporta cereale a rupt glisierele de protecţie şi s-a răsturnat, a fost reluat marţi seară, şoferii fiind însă sfătuiţi să circule cu atenţie.

133 afișări
Imaginea articolului Circulaţia pe autostrada A2, blocată după răsturnarea unui autotren, a fost reluată

Circulaţia pe autostrada A2, blocată după răsturnarea unui autotren, a fost reluată

Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, începând cu ora 18.20, traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2, între Drajna şi Feteşti, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa.

Totuşi, şoferilor li se recomandă să reducă viteza şi să circule cu atenţie la kilometrul 123, în zona producerii accidentului, deoarece pe carosabil încă mai sunt urme de ulei şi motorină de la autotrenul răsturnat. De asemenea, sunt prezente şi autospeciale care curăţă calea de rulare.

Circulaţia a fost întreruptă pe sensul de mers către Constanţa după ce un autotren s-a răsturnat. Camionul, încărcat cu cereale, care circula dinspre Constanţa către Bucureşti, a rupt glisierele de protecţie la kilometrul 123 şi s-a răsturnat pe sensul opus, cauza probabilă a accidentului fiind explozia unui pneu.

Ulterior, în jurul orei 14.00, s-a reuşit degajarea benzii numărul doi, pe sensul către Constanţa, pentru a se permite autovehiculelor rămase în coloană să îşi continue drumul. Însă, de la Drajna, traficul era deviat în continuare pe DN 3A Drajna - Feteşti, până la terminarea cercetărilor şi eliberarea părţii carosabile.

În zonă s-a circulat îngreunat pe sensul Constanţa - Bucureşti, pe banda de urgenţă, deoarece pe benzile de circulaţie erau împrăştiate cereale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici