CIRCULAŢIE RESTRICŢIONATĂ în Bucureşti, pentru manifestările de Ziua Aviaţiei. Ce străzi vor fi închise

Circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, precum şi pe porţiuni din străzile Ion Mincu şi Gheorghe Demetriade va fi închisă, sâmbătă, între orele 9.30 şi 12.00, pentru ceremoniile militară şi religioasă organizate de Ziua Aviaţiei.

228 afișări
Imaginea articolului CIRCULAŢIE RESTRICŢIONATĂ în Bucureşti, pentru manifestările de Ziua Aviaţiei. Ce străzi vor fi închise

CIRCULAŢIE RESTRICŢIONATĂ în Bucureşti, pentru manifestările de Ziua Aviaţiei. Ce străzi vor fi închise (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Ceremoniile de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene au loc sâmbătă, între orele 10.00 şi 11.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor.

Traficul rutier pe străzile din zona Monumentului Eroilor Aerului va fi restricţionat în timpul acestor ceremonii, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Astfel, circulaţia va fi închisă, între orele 9.30 şi 12.00, pe Bulevardul Aviatorilor, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, pe strada Arh. Ion Mincu, între Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Aviatorilor, şi pe strada Av. Gheorghe Demetriade, între strada Ermil Pangratti şi Bulevardul Aviatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici