Coeficienţii din legea unică de salarizare, reduşi cu circa 40% - VIDEO

Coeficienţii discutaţi, miercuri, de Guvern pentru stabilirea grilei de salarizare unică în sectorul bugetar au fost cu aproximativ 40% mai mici raportat la nivelurile analizate anterior, fiind cuprinse între 5,4 şi 2,3 salarii minime pe economie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

67 afișări
Imaginea articolului Coeficienţii din legea unică de salarizare, reduşi cu circa 40% - VIDEO

Coeficienţii din legea unică de salarizare, reduşi cu circa 40% (Imagine: Mediafax Foto)

Coeficienţii se aplică la fiecare grilă de ierarhizare a funcţiilor.

Proiectul de lege urmează să fie discutat în continuare de Guvern cu sindicatele.

Guvernul va decide la începutul lunii septembrie, din punct de vedere politic, procedura prin care va promova proiectul de salarizare unică în sectorul bugetar şi nu exclude alte variante decât asumarea răspunderii, deşi aceasta reprezintă în continuare principala soluţie, a declarat premierul Boc

El a precizat că Guvernul îşi menţine angajamentul de a finaliza proiectul de lege până la 30 iunie şi că a cerut Ministerului Finanţelor să realizeze, până marţi, o evaluare a implicaţiilor financiare pe an şi pe exerciţiu bugetar.

"Vom supune proiectul de lege unei dezbateri publice pe parcursul verii, astfel încât să poată fi îmbunătăţit dacă este cazul, urmând ca la începutul lunii spetembrie să decidem, din punctul de vedere politic, forma procedurală de adoptare a acestui proiect de act normativ, Guvernul menţinându-şi punctul de vedere că angajarea răspunderii Guvernului rămâne una dintre soluţiile prioritare pe care le avem în vedere, fără a exclude însă şi posibilitatea unei discuţii politice cu privire la alte forme de promovare a proiectului de act normativ", a spus Boc.

El a precizat că procedura de promovare a legii va fi discutată atât în Coaliţie, cât şi cu grupurile parlamentare şi comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici