Cometa Neowise poate fi văzută cu ochiul liber pe cerul României. Unde trebuie să ne uităm pentru a o vedea zilele acestea

O cometă strălucitoare a apărut pe cerul nopţii şi poate fi văzută cu ochiul liber, fiind una dintre puţinele oportunităţi de acest fel din secolul XXI.

16880 afișări
Imaginea articolului Cometa Neowise poate fi văzută cu ochiul liber pe cerul României. Unde trebuie să ne uităm pentru a o vedea zilele acestea

Cometa Neowise poate fi văzută cu ochiul liber pe cerul României. Unde trebuie să ne uităm pentru a o vedea zilele acestea

Cometa C/2020 F3 a fost observată pentru prima dată în martie, când era prea slabă pentru ca cineva să o poată vedea cu uşurinţă. Corpul ceresc a primit numele Neowise, după observatorul care a identificat-o prima dată.

Astronomii s-au temut că ar putea fi distrusă odată cu apropierea de soare, aşa cum s-a întâmplat cu alte obiecte de acest fel în 2020, dar Neowise a supravieţuit propriei întâlniri cu soarele nostru şi la sfârşitul săptămânii trecute a ajuns pe orbita lui Mercur. Acum este din nou pe drumul său spre părţile îndepărtate ale sistemului nostru solar, scrie The Independent.

Neowise este una dintre puţinele comete care pot fi văzute cu ochiul liber în acest secol şi va sta pe cer aproape toată luna iulie.

Obiectul este acum suficient de luminos pentru a fi reperat cu ochiul liber, dar pentru o mai bună observare este mai simplu să foloseşti un binoclul pentru a o repera, iar odată ce este localizată, o poţi vedea cu ochiul liber.

De-a lungul lunii iulie cometa nu numai că se va mişca, dar va deveni mai uşor de observat pe cerul nopţii. Nopţile vor deveni şi ele, lăsând mai mult timp în ziua în care cerul este suficient de întunecat pentru a-l observa.

Cometa C/2020 F3 NEOWISE a apărut pe cerul dimineţii, imediat după 3 iulie 2020, fiind văzută deasupra orizontului nord-estic.

Din 6 iulie cometa este observabilă în continuare pe cerul dimineţii, începând cu ora 3:45-4:00, deasupra orizontului nord-estic., iar elongaţia sa creşte cu fiecare zi care trece.

Din 10 iulie poate să fie observată şi seara, la ora 22:30-23:00, deasupra orizontului nord-nord-vestic. În perioada 11-24 iulie cometa este circumpolară, observată de pe teritoriul României, fiind, cel puţin teoretic, observabilă întreaga noapte. Totuşi merită precizat faptul că la culminaţia inferioară cometa va fi la doar câteva grade deasupra orizontului nordic, scrie astro-info.ro.

În această perioadă Luna va fi uneori pe cer în acelaşi timp cu cometa. Cea mai optimă perioadă de observare a cometei fără ca Luna să deranjeze prea tare este 15-25 iulie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cometa,
neowise,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici