Comisiile de buget au avizat proiectul bugetului de asigurări sociale de stat pe 2012

Comisiile de buget, finanţe au avizat favorabil, vineri, fără amendamente, proiectul bugetului de asigurări sociale de stat pe 2012, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, precizând că acesta este de 44,132 miliarde de lei.

130 afișări
Imaginea articolului Comisiile de buget au avizat proiectul bugetului de asigurări sociale de stat pe 2012

Comisiile de buget au avizat proiectul bugetului de asigurări sociale de stat pe 2012 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Parlamentarii opoziţiei au solicitat indexarea pensiilor pe motiv că în acest fel va fi respectată legea.

Deputatul PSD Viorel Ştefan a cerut adoptarea unui amendament care să prevadă că valoarea punctului de pensie se va stabili conform Legii 263/2010.

La rândul său, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a afirmat că este un buget al îngheţării pensiilor şi salariilor.

Sulfina Barbu a precizat că nu există resursele necesare pentru creşteri de salarii şi pensii, dar speră ca economia să se consolideze şi să se poată acorda aceste creşteri.

"Dacă ar fi existat sumele necesare la construcţia bugetului pentru creşterea salariilor şi pensiilor am fi făcut, dar nu există resursele necesare. Noi sperăm să se consolideze creşterea economică şi, respectând legea, vom veni înainte cu 180 de zile cu propunerea de majorare, dacă există resurse", a spus Barbu.

Toate amendamentele opoziţiei au fost respinse.

Bugetul Muncii a fost avizat cu 21 voturi pentru şi 18 împotrivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici