Contribuţiile la asigurările sociale, reduse în 2010

Parlamentarii din comisiile de muncă şi de sănătate au aprobat, miercuri, un amendament la bugetul asigurărilor sociale pe 2010 conform căruia contribuţiile la asigurările sociale ale angajaţilor şi angajatorilor vor fi reduse, deşi proiectul de buget prevedea menţinerea lor la nivelul anului 2009.

21 afișări
Imaginea articolului Contribuţiile la asigurările sociale, reduse în 2010

Contribuţiile la asigurările sociale, reduse în 2010 (Imagine: Mediafax Foto)

Parlamentarii din comisiile de muncă şi de sănătate au modificat prevederile articolului 18 al proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat referitor la cotele de contribuţie la asigurările sociale, astfel încât acestea să scadă.

Potrivit amendamentului adoptat, cotele de contribuţie urmează fie stabilite la 21,8% pentru condiţii normale de muncă, din care 9% datorată de angajaţi şi 12,8% de angajatori; 26,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi 31,8% pentru condiţii speciale de muncă.

Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuţiile de asigurări sociale urma să se ridice în acest an la valori similare celor din 2009, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat.

Astfel, contribuţia de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă urma să fie de 31,3%, ca şi în anul 2009, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 20,8% de angajatori, iar contribuţia aferentă condiţiilor deosebite de muncă să fie limitată la 36,3%, din care 10,5% pentru angajaţi şi 25,8% pentru angajatori.

Pentru condiţii speciale de muncă era prevăzută o contribuţie de 41,3%, din care 10,5% pentru angajaţi şi 30,8% pentru angajatori, similar anului 2009.

Contribuţiile plătite de angajaţi şi angajatori însumează, în prezent, 40,05% din salariul brut, deşi ar fi trebuit să scadă de la 1 ianuarie 2009 cu două puncte procentuale, de la 39,5% la 37,5% din salariul brut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici