Curtea de Apel Piteşti audiază mai mulţi martori în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă

Curtea de Apel Piteşti audiază, vineri, mai mulţi martori în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă, în prezenţa fostului poliţist, printre cei citaţi fiind Dan Zabara, prietenul presupusului amant al Elodiei Ghinescu, care ar fi vorbit ultima oară la telefon cu aceasta în ziua dispariţiei sale.

232 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Piteşti audiază mai mulţi martori în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă

Curtea de Apel Piteşti audiază mai mulţi martori în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

După ce la termenele precedente magistraţii au audiat o parte a martorilor solicitaţi de instantă sau de părţile din dosar şi au vizionat mai multe probe, printre care şi înregistrări video din noaptea dispariţiei Elodiei Ghinescu, în care apare Cristian Cioacă, instanţa a dispus citarea, pentru vineri, în vederea audierii, a martorilor Luminiţa Georgeta Serian, Radu Dascălu, Dumitra Mardare şi Gabriela Marinoaica, dar şi a martorului Daniel Zahara, cu mandat de aducere. Acesta este prietenul presupusului amant al Elodiei Ghinescu, Ilie Cristian, ambii fiind subofiţeri SPP la acel moment şi ar fi vorbit ultima oară la telefon cu avocata, sunând-o din Suedia, în ziua dispariţiei ei.

Joi, Curtea de Apel Piteşti a admis o parte dintre probele solicitate de apărarea fostului poliţist Cristian Cioacă, condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, dar au respins "ca nefiind utilă" efectuarea unei expertize criminalistice traseologice.

"Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (...) şi dispune efectuarea unei expertize medico legale - examen ADN - de către Institutul Naţional de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico - Ştiinţifică (...) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialişti care (...) din plicuri conţinea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului", se arată în soluţia pronunţată, joi, de instanţă.

Decizia luată, joi, de instanţă poate fi atacată cu recurs, odată cu judecarea dosarului pe fond.

Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012, iar pe 30 ianuarie 2013 a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, fiind transferat din arestul Politiei Capitalei. Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către toate părţile implicate.

Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată.
Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro.Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul Argeş a respins cererile părţilor civile Emilia şi Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav şi cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici