Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii

Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii pentru obţine un post mai bun, dar şi pentru a putea să lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE, susţin surse din Poliţie.

1889 afișări
Imaginea articolului Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii

Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii (Imagine: Shutterstock)

Potrivit surselor citate, în martie 2009, un angajat al OSIM a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.

Ulterior, în anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodată, reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, iar angajatul respectiv le-ar fi dat un document fals, spun anchetatorii.

În acest fel, susţin anchetatorii, bărbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentând salariile încasate de la OSIM în perioada 2009-2012, precum şi de 17.000 de euro, salariile primite în perioada în care a fost detaşat la OHIM.

În luna ianuarie a acestui an, angajatul în cauză şi-a dat demisia.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineaţă, la locuinţa bărbatului, ei având informaţii despre acest caz încă de la sfârşitul anului trecut.

În prezent, directorul OSIM şi şefa Departamentului de resurse umane sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi că nu au anunţat anchetatorii în momentul în care au aflat că angajatul şi-a falsificat actele de studii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici