Douăzeci şi doi de suspecţi de infracţiuni informatice, reţinuţi (Video)

Numărul persoanelor reţinute, miercuri, pentru audieri, în timpul descinderilor organizate în Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Piteşti a crescut la 22, acestea fiind suspectate în două cazuri de infracţiuni informatice vizând accesarea ilegală a serverelor unor instituţii din SUA.

182 afișări
Imaginea articolului Douăzeci şi doi de suspecţi de infracţiuni informatice, reţinuţi (Video)

Douăzeci şi doi de suspecţi de infracţiuni informatice, reţinuţi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Poliţiei Judeţene Timiş, procurorii DIICOT din Timiş şi Caraş-Severin, împreună cu poliţiştii BCCO Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, ofiţeri DGIPI şi cu sprijinul formaţiunilor DPIR Timiş şi Caraş-Severin, precum şi al jandarmilor din cele două judeţe, au organizat douăzeci de descinderi în Timiş şi Caraş-Severin, la locuinţele unor persoane suspectate că ar fi accesat ilegal serverele unor universităţi din SUA, ale NASA, dar şi că ar fi clonat site-urile unor bănci din UE pentru a obţine datele clienţilor acestora.

În cadrul acestor acţiuni au fost identificaţi douăzeci de membri ai reţelei de infracţiuni informatice, care au fost reţinuţi pentru a fi prezentaţi procurorilor DIICOT în vederea audierii şi a continuării cercetărilor.

Potrivit unor surse judiciare, de la un tânăr din Caransebeş a fost ridicată şi o cantitate de marijuana.

La Piteşti, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate au făcut o descindere la locuinţa unei persoane suspectată că face parte din reţeaua infracţională ce ar fi accesat ilegal serverele unor universităţi din SUA, ale NASA şi că ar fi clonat site-urile unor bănci din UE pentru a obţine datele clienţilor acestora.

Anchetatorii au confirmat că la domiciliul tânărului a fost făcută o percheziţie, de unde au fost ridicate mijloace şi accesorii IT care vor fi expertizate în vederea obţinerii de informaţii despre activităţile grupului infracţional.

La ora transmiterii ştirii, suspectul este dus de procurori şi poliţişti spre Timişoara, localitatea unde se desfăşoară ancheta.

Mai multe descinderi au avut loc, miercuri, în Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Piteşti, la locuinţele unor persoane suspectate că ar fi accesat ilegal serverele unor universităţi din SUA, ale NASA, dar şi că ar fi clonat site-urile unor bănci din UE pentru a obţine datele clienţilor acestora.

Procurorul-şef Mircea Andreş, coordonatorul DIICOT pentru judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin, declara corespondentului MEDIAFAX că au avut loc percheziţii la locuinţele mai multor persoane suspectate că ar fi accesat ilegal serverele unor universităţi din SUA, ale NASA, dar şi că ar fi clonat site-urile unor bănci din UE pentru a obţine datele clienţilor acestora.

Într-o primă fază, în aceste cazuri au fost reţinute cincisprezece persoane.

"Există două dosare, unul la Timişoara şi unul la Caransebeş. În primul, este vorba despre accesarea unor servere ale unor universităţi din SUA, dar şi accesarea serverelor NASA. Mai multe persoane din Timişoara şi Caransebeş au accesat fraudulos aceste servere. Ei au intrat ilegal în reţeaua informatică, dar la un moment dat au reuşit să facă în aşa fel încât să li se piardă urma", a spus procurorul Mircea Andreş.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici