Epava plină cu oi moarte din Portul Midia va fi scoasă la mal în 35 de zile

Administraţia Porturilor Maritime a semnat, marţi, contractul cu firma care se va ocupa de scoaterea la mal a navei încărcate cu oi care s-a răsturnat în noiembrie în Portul Midia. Societatea are un termen de 35 de zile pentru efectuarea operaţiunii, pentru care va încasa 4 milioane de euro.

1152 afişări
Imaginea articolului Epava plină cu oi moarte din Portul Midia va fi scoasă la mal în 35 de zile

Epava plină cu oi moarte din Portul Midia va fi scoasă la mal în 35 de zile

Potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, contractul semnat cu firma românească, marţi, prevede dezeşuarea şi ranfluarea navei Queen Hind, dar şi scoaterea şi neutralizarea încărcăturii din interiorul navei. Valoarea contractului este de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare, a anunţat Administraţie Porturilor Maritime printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai precizat că durata contractului va putea fi prelungită doar dacă operaţiunile nu pot fi realizate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a restricţiilor impuse de Căpitănie sau alte autorităţi relevante.

Administraţia Porturilor Maritime a organizat o procedură de selecţie, începută pe 31 decembrie 2019, după ce a constatat că nu are capacitatea necesară de a scoate cu echipamentele proprii nava eşuată în Portul Midia.

La procedura de selecţie, Administraţia Porturilor Maritime a invitat nouă companii din ţară şi străinătate şi doar trei dintre ele au depus oferte.

Nava sub pavilion Palau care avea la bord 14.600 de oi s-a răsturnat în Portul Midia în 24 noiembrie 2019. În final, autorităţile au reuşit să salveze doar 254 de animale. După producerea tragediei, mai multe organizaţii internaţionale de protecţie a animalelor au protestat faţă de exportul de animale vii, iar subiectul a făcut înconjurul presei internaţionale, fiind dezbătut şi în Parlamentul European.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici