Evaluarea Naţională 2020. Ce se întâmplă cu elevii care au COVID-19

  • Peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională, sesiunea 2-27 iunie 2020.
  • Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
  • .Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale.
637 afișări
Imaginea articolului Evaluarea Naţională 2020. Ce se întâmplă cu elevii care au COVID-19

Evaluarea Naţională 2020. Peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine examenul

La Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a transmis instituţia vineri, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. 
 
  • Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română;
  • Miercuri, 17 iunie, se desfăşoară proba la Matematică;
  • 10.294 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine joi, 18 iunie, proba la Limba şi literatura maternă.
Probele pentru examenele naţionale încep la ora 9:00 şi se vor desfăşura în 4.337 de centre de examen. 
 
  • Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

 

  • Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. 

 

  • Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
 
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale.
 
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
 

Ce se întâmplă cu elevii care au COVID-19

 
 
Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni.
 
În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învăţământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:
  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depăşească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
  • Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
Ministerul Educaţiei reaminteşte faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini, etc).
 

Măsuri anti-COVID la Evaluarea Naţională 

 
  • se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţei uşii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide;
  • intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen şi alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat;
  • se asigură existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar; 
  • În sălile de clasă examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.
 
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici