Video Expert în Educaţie, despre revenirea elevilor la şcoală. ”Acest moment ne arată că totul este posibil”

  • Oana Moşoiu spune că revenirea la şcoală este aşteptată de elevi, cărora le lipseşte interacţiunea cu colegii
  • Ea susţine că perioada în care sunt închise şcolile avantajele sunt mai mari decât dezavantajele pentru Educaţie
  • Ludovic Orban a anunţat că şcolile s-ar putea redeschide pe 15 mai
11732 afișări

Elevii nu au mai călcat pe la şcoală de mai bine de o lună şi nici nu o vor face până la mijlocul lui mai.

Oana Moşoiu, specialist în Ştiinţele Educaţiei, susţine că redeschiderea şcolilor aşteptată de toată lumea, chiar şi de elevi.

„Cred că vor veni cu mai multă plăcere acum, că le-a lipsit interacţiunea şi s-au îndepărtat de colegii lor, de prieteni, de lucrurile pe care le făceau la şcoală, lucruri bune, iar uneori mai poznaşe.”

Ea spune că în această perioadă, în care şcolile sunt închise, avantajele sunt mai mari decât dezavantajele.

„Avem ocazia să vedem că se poate învăţa altfel, că profesorii pot să facă acest salt de competenţe la care ei deseori sunt foarte rezistenţi. Cred că acest moment ne arată că totul este posibil.”

Ludovic Orban spunea marţi seara că, dacă lucrurile decurg bine, după 15 mai se vor putea reîntoarce la şcoală.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici