EXPLOZIA DE LA CĂLĂRAŞI: Furnizarea gazelor în patru dintre apartamentele afectate va fi reluată

Autorităţile din Călăraşi vor începe procedurile pentru reluarea furnizării gazelor în patru dintre apartamentele de pe scara unde s-a produs explozia din ziua de Crăciun, prefectul judeţului afirmând că acolo unde daunele nu sunt majore oamenii au început să-şi repare singuri locuinţele.

154 afişări
Imaginea articolului EXPLOZIA DE LA CĂLĂRAŞI: Furnizarea gazelor în patru dintre apartamentele afectate va fi reluată

EXPLOZIA DE LA CĂLĂRAŞI: Furnizarea gazelor în patru dintre apartamentele afectate va fi reluată (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că autorităţile vor demara procedurile pentru branşarea la reţeaua de gaze a jumătate dintre apartamentele de pe scara unde s-a produs deflagraţia în ziua de Crăciun, aceasta fiind singura dintre cele cinci scări ale blocului care nu a fost racordată la utilităţi.

”Pe scara afectată (de explozie - n.r.) în cel mai scurt timp urmează să se facă procedura pentru branşarea celor patru apartamente la utilităţi, însemnând gaze. Celelalte apartamente, de la etajul 1 şi 2 sunt afectate”, a afirmat prefectul George Iacob.

Acesta a precizat că Primăria Călăraşi a reiterat propunerea de a pune la dispoziţia locuitorilor din apartamentele de pe scara fără utilităţi un adăpost, ”dar locatarii au o altă opţiune”.

Conform prefectului, proprietarii apartamentelor din blocul afectat au început să-şi refacă locuinţele, şi-au montat uşile şi au început renovările şi curăţenia acolo unde pagubele nu sunt majore. În ceea ce priveşte apartamentele de pe scara 2 a blocului A 38 de pe strada Bucureşti, unde s-a produs explozia şi unde pagubele provocate de suflul deflagraţiei sunt majore, prefectul de Călăraşi a afirmat că, în opinia sa, lucrările pentru refacerea apartamentelor distruse de suflul exploziei vor fi de durată, în special din cauză că temperaturile scăzute din această perioadă nu ar permite realizarea unor lucrări de calitate.

”Acolo unde daunele sunt majore lucrările de refacere sunt mai de durată. Din punctul meu de vedere, nu se pot începe lucrările de refacere acolo unde daunele sunt majore atâta timp cât temperaturile sunt scăzute. Ar fi o lucrare de mântuială”, a mai spus prefectul George Iacob.

Între timp, ancheta penală deschisă în acest caz continuă, a mai spus Iacob.

Luni, vicepremierul Gabriel Oprea s-a aflat din nou la Călăraşi, unde a vizitat mare parte din apartamentele situate în blocul afectat de deflagraţie. Oprea a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi, că au fost dispuse mai multe măsuri, respectiv finalizarea cu prioritate a expertizelor pentru stabilirea cauzelor producerii exploziei, menţinerea măsurilor de asigurare a pazei la blocul afectat de deflagraţie, dar şi verificarea zilnică a stării stâlpilor montaţi pentru susţinerea plafonului de la parter şi etajul unu, verificarea periodică a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale, apă şi energie electrică.

O explozie puternică a avut loc în ziua de Crăciun, la ora 17.44, într-un bloc de pe strada Calea Bucureşti din Călăraşi, soldându-se cu decesul unei femei în vârstă de 44 de ani, Gina Popescu, şi rănirea gravă a unui bărbat, Victor Avădanei, de 61 de ani. Bărbatul, care este proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagraţia, este internat la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, la secţia de terapie intensivă, având arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului.

De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite uşor în urma deflagraţiei.

Blocul afectat de explozie are cinci scări, iar deflagraţia a avut loc la scara doi, toate cele opt apartamente fiind avariate. În urma exploziei, alimentarea cu gaz şi energie electrică a fost oprită la toate cinci scări ale blocului.

Procurorii au deschis o anchetă penală în acest caz, pentru stabilirea cauzelor deflagraţiei. Specialişti de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de la InstitutulNaţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani s-au deplasat la Călăraşi pentru a face expertize. În primă fază s-a constatat că structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată, după care a fost reluată alimentarea cu gaze naturale, curent electric şi apă a patru dintre cele cinci scări ale blocului, singura care nu are utilităţi fiind scara 2, unde s-a produs deflagraţia.

Procurorii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă şi este posibilă şi extinderea cercetărilor pentru infracţiuni legate de serviciu, fiind vizaţi angajaţi ai Distrigaz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici