Fechet: România pierde în fiecare an aproape o mie de hectare de teren arabil din cauza încălzirii globale

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susţine că din cauza încălzirii climei România pierde anual aproape o mie de hectare de teren arabil în sudul ţării.

139 afișări
Imaginea articolului Fechet: România pierde în fiecare an aproape o mie de hectare de teren arabil din cauza încălzirii globale

”România pierde în fiecare an aproximativ o mie de hectare de teren arabil, cu precădere în sudul ţării, teren care se transformă într-un veritabil deşert. Asta ne îngrijorează profund, acest trend este unul care nu se va opri”, a arătat Fechet.

Ministrul Mediului consideră că acest lucru este greu de oprit, cu toate măsurile luate de autorităţi.

”Chiar cu toate măsurile pe care noi le luăm, cu programele de împădurire a acelor terenuri prin care încercăm să oprim deşertificarea Olteniei şi a sudului României, în general, cu toate programele pe care le finanţăm din Administraţia Fondului pentru Mediu în legătură cu decarbonizarea sectorului de transport, de exemplu, bineînţles că e o luptă care nu se opreşte niciodată, dar în legătură cu care vom fi nevoiţi să ne adaptăm pe de o parte şi să remediem ceea ce se poate remedia”, a arătat Fechet.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici