Frunzăverde l-a pus pe vicepreşedintele CJ Caraş Severin să-i ameninţe pe edilii care au părăsit PNL

Sorin Frunzăverde va fi cercetat sub control judiciar pentru instigare la şantaj, pentru că l-a determinat pe vicepreşedintele CJ Caraş-Severin să îi ameninţe pe edilii care au plecat din PNL că dacă nu vor susţine candidatul partidului la alegeri nu vor primi alocări bugetare în 2015-2016.

309 afișări
Imaginea articolului Frunzăverde l-a pus pe vicepreşedintele CJ Caraş Severin să-i ameninţe pe edilii care au părăsit PNL

Frunzăverde l-a pus pe vicepreşedintele CJ Caraş Severin să-i ameninţe pe edilii care au părăsit PNL (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de vineri până în 13 iulie, faţă de inculpatul Sorin Frunzăverde, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

"În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului", potrivit procurorilor anticorupţie.

Anchetatorii susţin că Frunzăverde l-a determinat pe vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionesie Gheorghioni, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit PNL, ameninţându-i că, dacă nu vor îl vor susţine pe candidatul Partidului Naţional Liberal, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016.

Sorin Frunzăverde este obligat să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să meargă la Poliţia Municipiului Reşiţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, el nu are voie să plece din România decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, are interdicţia de a se apropia de martorii din dosar şi să comunice cu aceştia direct sau indirect.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiat de procurori aproximativ patru ore.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin nu a vrut să facă nicio declaraţie referitor la audierea sa de către procurorii anticorupţie.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele CJ Caraş-Severin a fost citat de anchetatori la audieri în dosarul în care joi au fost făcute percheziţii la biroul lui Frunzăverde de la CJ şi la locuinta acestuia din municipiul Reşiţa.

Percheziţiile de joi au avut loc la doar două zile după ce procurorii DNA au verificat şi biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Gheorghioni, un apropiat al lui Sorin Frunzăverde. Ionesie Gheorghioni, acuzat de trafic de influenţă, a fost arestat pentru 29 de zile, în urma unei decizii luate miercuri de judecătorii Tribunalului Timiş, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.

Potrivit anchetatorilor, Ionesie Ghiorghioni a cerut 10% din valoarea unor contracte de întreţinere de drumuri de la CamandImpex Reşiţa, firma cu care CJ avea contracte din 2013, tranşele de bani fiind date nepotului lui Ghiorghioni de către reprezentanţii societăţii.

Sorin Frunzăverde s-a născut în 26 aprilie în 1960 în oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin. El a intrat în politică imediat după Revoluţia din 1989, ajungând în anul 1993 preşedintele Partidului Democrat, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2012, când a ales să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL.

Din data de 7 aprilie 2012, Frunzăverde ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.

Sorin Frunzăverde este inginer de meserie şi a obţinut două doctorate: în anul 2000 un doctorat în Management la Universitatea de Vest din Timişoara şi altul în anul 2004 în Ştiinţe Militare obţinut la Universitatea Naţională de Apărare.

În perioada 1985 - 1991 a fost inginer la Combinatul Siderurgic din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, iar din anul 1992 până în 1996 a fost ales consilier judeţean al judeţului Caraş-Severin. În perioada 1991- 1996 a mai ocupat şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin.

În următorul mandat, timp de un an, în perioada 1996-1997 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, iar din 1997 până în anul 1998 a fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în perioada aprilie-decembrie 1998 fiind ministrul Turismului. În ultimii doi ani de mandat, între anii 1998 - 2000, Frunzăverde s-a întors pe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, iar în perioada martie - decembrie 2000 a fost din nou ministru, de data aceasta al Apărării Naţionale.

În mandatul 2000-2004 a fost ales deputat de Caraş-Severin, iar din 2004 până în 2006 a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin. S-a întors apoi la Ministerul Apărării pentru mai puţin de un an, în perioada octombrie 2006 - aprilie 2007.

Sorin Frunzăverde a fost şi parlamentar european în perioada decembrie 2007 - iunie 2008. În 20 iunie 2008, până la final de mandat, în 2012 a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al CJ Caraş-Severin. În iunie 2012, a fost reales pe aceeaşi funcţie pe care o ocupă şi în prezent, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici