Gabriela Firea, despre prognozele meteorologilor: Dacă mureau oameni pentru că nu am informat care sunt condiţiile meteo, cine răspundea?

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că prognozele meteorologilor nu trebuie tratate cu „superficialitate”, precizând că şi-a făcut datoria de a anunţa cetăţenii.

2042 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea, despre prognozele meteorologilor: Dacă mureau oameni pentru că nu am informat care sunt condiţiile meteo, cine răspundea?

Gabriela Firea: Dacă mureau oameni pentru că nu am informat care sunt condiţiile meteo, cine răspundea?

„Dacă din cauza primăriei, a faptului că noi nu am informat care sunt condiţiile meteorologice mureau oameni, cine răspundea? Eu sau comentatorii de pe Facebook? Eu răspundeam. Prefer să luăm măsurile legale şi să constatăm că furtuna nu a fost atât de puternică precum s-a anunţat. Specialiştii transmit o prognoză, nu cred că există cineva pe lumea asta care să se joace cu fenomenele meteorologice, nu cred există că serviciu meteo în lume care să fi putut spune la milimetru şi la secundă când debutează un fenomen meteo extrem. Îmi pare foarte rău şi nu sunt deloc de acord cu campania de denigrare a ANM-ului”, a declarat, joi, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Edilul a mai precizat că nu putea trata cu superficialitate avertizările meteorologilor şi că este de preferat ca bucureştenii să stea în trafic decât să fie surprinşi de o furtună declanşată de un ciclon, având în vedere că "pentru că s-ar fi putut pierde vieţi omeneşti".

"Primarul general al Capitalei trebuie să respecte legislaţia în vigoare şi în momentul în care primeşte informaţii de la autoritatea cea mai competentă în domeniu, şi mă refer la ANM, de cod galben care se poate preschimba în cod portocaliu, trebuie să respecte procedurile care au standarde internaţionale, europene şi naţionale. Nu ne putem permite să tratăm cu superficialitate aceste prognoze meteo, chiar dacă ele nu se adeveresc sută la sută, chiar dacă ele înregistrează anumite întârzieri în ceea ce priveşte punctele critice”, a declarat Gabriela Firea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici