Gândul ajută şase liceeni să ia bacalaureatul în toamnă. Vezi cum poţi să intri în programul intensiv de pregătire şi să câştigi bursele speciale

gândul va alege şase absolvenţi de clasa a XII-a care nu au luat examenul de bacalaureat în vară şi le va oferi un program intens de pregătire pentru a reuşi în sesiunea din toamnă. La final, doi dintre ei vor fi răsplătiţi cu burse în valoare de 1000 de euro.

118 afișări
Imaginea articolului Gândul ajută şase liceeni să ia bacalaureatul în toamnă. Vezi cum poţi să intri în programul intensiv de pregătire şi să câştigi bursele speciale

Gândul ajută şase liceeni să ia bacalaureatul în toamnă. Vezi cum poţi să intri în programul intensiv de pregătire şi să câştigi bursele speciale (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

Un profesor de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional Sfântul Sava şi unul de matematică de la Colegiul Naţional Matei Basarab s-au alăturat iniţiativei gândul, iar începând de marţi, 2 august, vor da startul pregătirilor cu cele două grupe de câte trei elevi care se vor constitui în urma preselecţiei.

Cel care va obţine cea mai mare notă la examenul de bacalaureat din grupa sa - de limba şi literatura română, respectiv matematică - va fi răsplătit cu o bursă de 1000 euro.

Cei care vor să intre în programul de pregătire oferit de gândul sunt aşteptaţi la preselecţie vineri, 29 iulie, la sediul din str. Aurel Vlaicu nr. 60-62, începând cu orele 10. Anterior, aceştia trebuie să se înscrie trimiţând datele de contact pe adresa bacalaureat2011@gandul.info.

Săptămâna următoare, gândul va anunţa numele elevilor care vor intra în programul de pregătire. Cei care nu au fost selectaţi, dar şi cei care vor să-şi crească şansele de a promova examenul vor putea urmări live şedinţele de pregătire, pe site-ul gândul.

Programul de pregătire, care cuprinde 12 lecţii, se va derula pe tot parcursul lunii august.

Cititorii gândul sunt invitaţi să-i susţină pe cei şase elevi pe pagina de Facebook dedicată acestui program.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici