Grevele anunţate de funcţionarii publici pentru 20 şi 27 februarie, suspendate

Membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNPF) suspendă acţiunile de protest anunţate pentru 20 şi 27 februarie, pentru o perioadă de zece zile, cât vor dura negocierile cu Guvernul, sindicaliştii luând în calcul anularea grevelor în funcţie de rezultatul discuţiilor.

15 afișări
Imaginea articolului Grevele anunţate de funcţionarii publici pentru 20 şi 27 februarie, suspendate

Grevele anunţate de funcţionarii publici pentru 20 şi 27 februarie, suspendate (Imagine: Mediafax Foto)

Într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX, SNFP apreciază că "cele zece zile de negocieri reprezintă un termen rezonabil în care Guvernul şi reprezentanţii SNFP pot găsi soluţii la revendicările personalului din administraţia publică".

Decizia de suspendare a grevelor de avertisment programată pentru vineri şi a grevei generale programate pentru 27 februarie a fost luată în cadrul Biroului Executiv al SNFP.

Prima întâlnire a sindicaliştilor cu membrii Executivului va avea loc, vineri, la întâlnire urmând să participe reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Potrivit SNFP, programul acţiunilor de protest va fi reluat în 2 martie sau ar putea fi anulat în funcţie de rezultatul negocierilor.

Sindicaliştii cer plata orelor suplimentare şi a sporurilor, salarizare conform Statutului funcţionarilor publici şi începerea negocierilor privind încheierea Acordului şi Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

Totodată, sindicaliştii SNFP mai solicită ca funcţionarii publici din institutţiile publice de control să beneficieze de protecţie juridică.

Aproximativ 200 de membri ai SNFP au protestat, luni, timp de două ore, în faţa sediului Guvernului, solicitând plata orelor suplimentare şi a sporurilor, precum şi începerea negocierilor pentru încheierea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

Executivul a decis că salariile în sectorul bugetar vor fi majorate în acest an cu 5%, în două etape, cu 3% în luna aprilie şi 2% în luna octombrie, iar pensia socială minimă de 350 lei va fi acordată tot în două tranşe, de la 1 mai, cu plata în luna iunie, şi de la 1 octombrie, cu plata din luna noiembrie.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit ca discuţiile privind majorările salariale din acest an să aibă loc după 15 aprilie 2009, pe baza rezultatelor economice din primul trimestru.

Până la 15 aprilie vor începe şi discuţiile pentru elaborarea legii de salarizare unică în sectorul bugetar. În acelaşi timp, sporurile salariale şi stimulentele, altele decât cele prevăzute în Codul Muncii, vor fi reduse sau eliminate printr-un act normativ distinct.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici