Guvernul continuă şi în acest an acordarea de garanţii pentru reabilitarea termică a blocurilor

Guvernul a decis să continue şi în acest an acordarea de garanţii pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor, în limita unui plafon total de garantare de 200 milioane lei.

437 afișări
Imaginea articolului Guvernul continuă şi în acest an acordarea de garanţii pentru reabilitarea termică a blocurilor

Guvernul continuă şi în acest an acordarea de garanţii pentru reabilitarea termică a blocurilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Pentru lucrări de reabilitare structural-arhitecturală a clădirilor de locuit, plafonul de garanţii a fost stabilit la 100 milioane lei.

Decizia a fost luată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Conform legii, lucrările la anvelopa clădirilor de locuit sunt finanţate în proporţie de 10% din surse proprii ale proprietarilor beneficiari şi de 90% din credite bancare, care vor putea fi contractate de aceştia cu garanţii guvernamentale şi dobândă subvenţionată.

Garanţiile sunt acordate prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor IMM, fiind valabile inclusiv pentru lucrări de reabilitare termică.

Perioada de rambursare a creditului este de maximum cinci ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, un astfel de credit putând fi contractat atât de către asociaţiile de proprietari, prin hotărârea a minimum 90% dintre membrii asociaţiei de proprietari, cât şi de proprietarii de locuinţe unifamiliale.

Plafoanele maxime ale unui credit sunt echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 1.100 euro/cameră de locuit, pentru credite solicitate de asociaţiile de proprietari, şi echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 4.400 euro pentru clădirea-locuinţă unifamilială.

Dacă lucrările prevăd şi măsuri de reabilitare termică ale imobilului, plafoanele maxime sunt echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 1.850 euro/cameră de locuit, pentru credite solicitate de asociaţiile de proprietari, şi echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 7.400 euro pentru clădirea-locuinţă unifamilială.

Pentru anul 2011, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise pentru lucrări de acest tip a fost de 100 milioane lei.

În luna august a anului trecut, Guvernul a extins categoriile de lucrări de reabilitare termică eligibile pentru creditarea cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată, stabilind ca astfel de garanţii şi subvenţii să fie acordate şi pentru credite contractate în vederea lucrărilor de reparare sau de închidere a balcoanelor locuinţelor, cu condiţia ca asociaţiile de proprietari să nu înregistreze mai mult de două rate scadente la utilităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici