Harghita: Focuri de armă şi intervenţie a trupelor speciale după ce poliţiştii au oprit un şofer băut

Un poliţist de la Serviciul Rutier din Gheorgheni (Harghita) a tras două focuri de armă pentru a calma mai multe persoane care deveniseră agresive cu agenţii, după ce aceştia au oprit în trafic un bărbat care conducea băut, fiind nevoie şi de intervenţia trupelor speciale.

Urmărește
305 afișări
Imaginea articolului Harghita: Focuri de armă şi intervenţie a trupelor speciale după ce poliţiştii au oprit un şofer băut

Harghita: Focuri de armă şi intervenţie a trupelor speciale după ce poliţiştii au oprit un şofer băut (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, o patrulă a Biroului Rutier al Poliţiei Gheorgheni a oprit pentru control, în comuna Lăzarea, un autoturism care avea o traiectorie sinuoasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şoferul, în vârstă de 34 de ani, şi pasagerul, de 25 de ani, ambii din comuna Lăzarea, au coborât din autovehicul, însă au refuzat să coopereze şi să se supună controlului, devenind agresivi.

Poliţiştii au încercat să îi încătuşeze însă, între timp, a venit fratele şoferului, care i-a bruscat pe agenţi, iar din curţile caselor apropiate au ieşit mai multe persoane care, vociferând, au încercat să îşi scape consătenii de oamenii legii.

Întrucât localnicii nu s-au supus somaţiilor verbale, unul dintre agenţi a tras două focuri de avertisment, iar celălalt poliţist a solicitat sprijin din partea colegilor şi a utilizat spray-ul lacrimogen, reuşind astfel să îi ţină sub control pe suspecţii agresivi.

În sprijinul poliţiştilor a sosit o patrulă de siguranţă publică, iar şoferul a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei Gheorgheni. De asemenea, o grupă de intervenţie rapidă din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Poliţiei Judeţene Harghita a intervenit pentru încătuşarea pasagerului din autoturism şi a fratelui şoferului.

Întrucât aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,08 miligrame/litru alcool pur în aerul respirat, şoferul a fost dus la Spitalul Municipal Gheorgheni, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele său au fost întocmite acte premergătoare pentru conducere în stare de ebrietate, iar cercetările sunt continuate şi pentru ultraj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici