Hotelierii aşteaptă 60.000 de turişti la munte în acest weekend şi săptămâna viitoare

Hotelierii se aşteaptă ca un număr de 60.000 de turişti să petreacă la munte acest weekend şi săptămâna viitoare, care coincide şi cu vacanţa de iarnă a elevilor, gradul de ocupare urmând să ajungă până la 70%, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

75 afișări
Imaginea articolului Hotelierii aşteaptă 60.000 de turişti la munte în acest weekend şi săptămâna viitoare

Hotelierii aşteaptă 60.000 de turişti la munte în acest weekend şi săptămâna viitoare (Imagine: Marius Smadu/ Mediafax Foto)

"Dacă cei mai mulţi dintre români nu privesc cu entuziasm venirea iernii, pentru deţinătorii de structuri de cazare din zona montană situaţia este mai mult decât îmbucurătoare. Zăpada va duce la creşterea gradului de ocupare în staţiunile montane, de la 15-20% în luna ianuarie până la 60-70% la început de februarie. Condiţiile meteo favorabile, mai ales pentru sporturile de iarnă, vor aduce turişti atât în weekend, cât şi în timpul săptămânii viitoare, care coincide cu vacanţa de iarnă a elevilor", se arată într-un comunicat al FPTR.

Potrivit sursei citate, capacitatea de cazare în staţiunile montane este de 45.427 locuri clasificate, dar, deoarece se practică şi cazarea în structuri neclasificate, numărul ajunge la 100.000 de locuri la nivelul întregii ţări.

Sejurul mediu în această perioada este de 1,2 nopţi, iar tarifele medii pentru structurile clasificate sunt de 30 lei de persoană/noapte la hotel, vilă şi cabană de o stea, 50 lei de persoană/noapte în structurile de cazare de două stele, 80 lei de persoană/noapte la trei stele, 120 lei de persoană/noapte la patru stele şi 160 lei de persoană/noapte la cinci stele.

FPTR va lansa, în curând, programul "O săptămână la munte", cu tarife reduse cu până la 50% faţă de cele practicate în această perioadă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici