Hunedoara: Cei opt membri ai grupării specializate în traficul cu substanţe psihoactive, arestaţi

Cele opt persoane care au fost reţinute în urma percheziţiilor în timpul cărora a fost descoperit, la Cluj-Napoca, un laborator clandestin în care se preparau substanţe psihoactive au fost arestate, vineri, pentru 29 de zile, de Tribunalul Hunedoara, care a emis şi un mandat de arestare în lipsă.

386 afișări
Imaginea articolului Hunedoara: Cei opt membri ai grupării specializate în traficul cu substanţe psihoactive, arestaţi

Hunedoara: Cei opt membri ai grupării specializate în traficul cu substanţe psihoactive, arestaţi (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu, opt persoane au primit mandate de arestare preventivă pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic şi alte operaţiuni cu substanţe psihoactive.

"Cei opt au primit, vineri seară, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar o altă persoană implicată a primit mandat de arestare în lipsă. Cei prezenţi au fost duşi în arest şi pot face recurs în 48 de ore", a afirmat Berbeceanu.

Un laborator clandestin în care se preparau substanţe psihoactive a fost descoperit de poliţişti, joi, la Cluj-Napoca, fiind găsite 20 de kilograme de etnobotanice în stare brută, 4.000 de plicuri de substanţe preparate şi importante sume de bani, 16 persoane fiind duse la audieri în acest caz.

Potrivit comisarului-şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Alba Iulia, poliţiştii şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Hunedoara au destructurat o grupare infracţională specializată în traficul cu substanţe psihoactive (etnobotanice).

În acest caz au fost făcute zece percheziţii - trei în judeţul Hunedoara, în Valea Jiului, şase în judeţul Cluj şi una în Sălaj, iar 16 persoane au fost ridicate pentru audieri.

În timpul percheziţiilor în municipiul Cluj-Napoca a fost descoperit un laborator clandestin în care se preparau substanţe psihoactive, dar şi 20 de kilograme de etnobotanice în stare brută, 4.000 de plicuri de substanţe preparate şi importante sume de bani, preciza Berbeceanu.

Potrivit acestuia, etnobotanicele erau importate în stare brută din Spania şi Germania şi aduse în ţară printr-o firmă de curierat, erau preparate în laborator, porţionate şi reambalate în pliculeţe.

Gruparea infracţională distribuia plicurile cu etnobotanice în 20 de judeţe, prin dealeri locali, un plic fiind vândut cu sume între 25 şi 45 de lei.

În urma audierilor, opt persoane au fost reţinute joi seară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici