Iaşi: 45 de poliţişti rutieri, urmăriţi penal

Magistraţii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au început vineri urmărirea penală împotriva altor 45 de poliţişti de la Rutieră Iaşi, majoritatea pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

150 afișări
Imaginea articolului Iaşi: 45 de poliţişti rutieri, urmăriţi penal

Iaşi: 45 de poliţişti rutieri, urmăriţi penal

Zece dintre agenţii cercetaţi nu mai lucrează în prezent în cadrul Serviciului, ci la secţii de poliţie din municipiu şi în teritoriu.

Comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, comisarul şef Liviu Zanfirescu, a declarat că în cazul celor 45 de poliţişti, care reprezintă jumătate din numărul angajaţilor Serviciului de Poliţie Rutieră Iaşi, există şi o cercetare prealabilă şi că aceştia riscă sancţiuni disciplinare dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Audierile în cazul acestora vor începe de săptămâna următoare, iar anchetatorii vor decide dacă vor face şi propuneri de arestare.

"Ancheta este în curs. Momentan, poliţiştii vor lucra în cadrul Serviciului deoarece nu au fost puşi la dispoziţie", a precizat subinspector Virginia Pralea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie susţin că, în cazul şefului Poliţiei Rutiere, Petru Frunză, ar fi început o anchetă disciplinară, urmând ca, în câteva zile, să se decidă dacă va fi sau nu demis.

La începutul lui ianuarie, ofiţeri DGA şi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Iaşi au declanşat o anchetă la Poliţia Rutieră din Iaşi, fiind ridicate zeci de mii de documente, privind în principal amenzile date în trafic.

În 20 ianuarie au fost arestaţi doi agenţi rutieri, iar pentru alţi doi s-a început urmărirea penală, pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici