Un incendiu masiv a izbucnit joi în zona lacului Piru din Ventura County, la vest de Santa Clarita, și s-a extins rapid în Los Angeles County. Focul, cunoscut sub numele de Canyon Fire, continuă să avanseze spre est și a afectat deja aproximativ 2.000 de hectare.
Autoritățile locale au ordonat evacuarea mai multor zone, inclusiv Val Verde, Hasley Canyon, Hathaway Ranch, Oak Canyon, Romero Canyon, Cambridge, Greenhill, Sloan, Industria și Hillcrest.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români din zonele afectate să urmeze cu strictețe instrucțiunile autorităților americane și să respecte ordinele de evacuare.
În caz de pericol iminent, aceștia sunt îndemnați să sune la 911.