Interzicerea folosirii unor cuvinte ca "penali" sau "puşcăriabili" | Iordache, despre prezumpţia de nevinovăţie în declaraţiile publice: Avem o Directiva UE, o implementăm

Comisia pentru stabilitatea legislativă în justiţie va discuta, în perioada următoare, Directiva UE care prevede că "declaraţiile publice" nu trebuie să încalce prezumpţia de nevinovăţie a celor suspectaţi sau acuzaţi ca fiind vinovaţi, a declarat, duminică, pentru Mediafax, deputatul Florin Iordache.

1147 afișări
Imaginea articolului Interzicerea folosirii unor cuvinte ca "penali" sau "puşcăriabili" | Iordache, despre prezumpţia de nevinovăţie în declaraţiile publice: Avem o Directiva UE, o implementăm

Interzicerea folosirii cuvintelor precum "penali" sau "puşcăriabili" | Iordache, despre prezumpţia de nevinovăţie în declaraţii publice: Avem o Directiva UE, o implementăm

"Vom discuta Directiva şi o vom implementa, până la primăvară. (...) Directiva va trebuie să fie implementată până în luna aprilie", a declarat preşedintele Comisiei pentru asigurarea stabilităţii legislative în justiţie, deputatul PSD Florin Iordache, la solicitarea Mediafax, întrebat când va fi discutată Directiva care prevede interzicerea folosirii unor cuvinte precum "penali" sau "puşcăriabili" în declaraţiile publice.

Deputatul Florin Iordache a afirmat că transpunerea Directivei se va face în termenul prevăzut de lege - până la începutul lunii aprile 2018, însă, nu reprezintă o prioritate pentru comisie, în contextul în care aleşii aşteaptă în Parlament legile justiţiei.

TITLURILE ZILEI

Directiva prevede că prezumţia de nevinovăţie ar fi încălcată în cazul în care declaraţii publice ale autorităţilor publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăţiei, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăţia persoanei respective nu a fost dovedită conform legii.

Declaraţiile publice nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată, potrivit documentul citat.

Noţiunea de „declaraţii publice ale autorităţilor publice” este înţeleasă ca fiind orice declaraţii care se referă la o infracţiune şi care emană fie de la o autoritate implicată în procedurile penale legate de infracţiunea respectivă, cum ar fi autorităţile judiciare, poliţia şi alte autorităţi de aplicare a legii, fie de la o altă autoritate publică, cum ar fi miniştrii şi alţi funcţionari publici, fără a se aduce atingere dreptului intern în materia imunităţii, prevede Directiva UE.

De asemenea, modul în care informaţiile sunt difuzate nu trebuie să creeze impresia că persoana este vinovată înainte de a se fi dovedit vinovăţia acesteia conform legii.

Directiva prevede că autorităţile ar trebui să se abţină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanţă sau în public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătuşele pentru mâini sau pentru picioare, boxele de sticlă sau cuştile.

Directiva UE 2016/343 trebuie implementată până la până la 1 aprilie 2018, aceasta fiind emisă în luna martie 2016.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici